Guvernul se gândeşte să introducă în calculul pensiei toate categoriile de venituri obținute de salariați înainte de anul 2001, precum prime, sporuri și veniturile suplimentare obținute prin „acord global”. Coaliția de guvernare ține la sertar proiectul de lege care ar creşte substanţial pensiile românilor, potrivit EvZ.
Începând cu data de 1 iulie, punctul de pensie va crește de la 1.000 la 1.100 de lei. Tot de la 1 iulie, pensia minimă va crește de la 520 la 640 de lei. Potrivit premierului Viorica Dăncilă, aceste majorări sunt „bătute în cuie”. De asemenea, în 2019 punctul de pensie va fi majorat la 1.265 de lei, urmând ca valoarea punctului de pensie să ajungă în anul 2020 la 1.775 de lei, în timp ce pensia minimă va ajunge la 775 de lei în anul 2020.
Calculul pensiei ar putea cuprinde şi primele
În rest, coaliția de guvernare ține la secret schimbările pe care vrea să le aducă prin legea pensiilor, cu toate că în Guvern s-au scris deja 3 variante ale proiectului, disponibile încă din luna octombrie a anului trecut. Actualul Guvern și-a asumat schimbarea legislației pensiilor până la finalul acestui an, termenul fiind deja depășit. Până acum, nicio variantă nu a fost făcută publică.