Patru persoane au fost amendate de Poliția Locală din Brăila cu 1.000 de lei pentru că au înjurat pe Facebook. Este vorba despre patru brăileni care au injurat polițiștii locali pe rețeaua de socializare, acuzându-i că nu își fac treaba și că fac exces de zel atunci când aplică anumite sancțiuni.
„Patru brăileni au fost sancţionaţi contravenţional după ce au postat, pe reţeaua de socializare Facebook, expresii jignitoare şi vulgare la adresa Poliţiei Locale Brăila, de natură să lezeze demnitatea şi onoarea acesteia. Astfel, doi dintre brăileni, unul în vârstă de 39 de ani, celălalt în vârstă de 52 de ani, au postat în data de 05.02.2019, injurii la adresa poliţiştilor locali brăileni, cei doi fiind sancţionaţi cu suma de 500 lei, fiecare.
Cel de-al treilea bărbat, în vârstă de 41 de ani, a postat în ziua de 20.02.2019 expresii jignitoare – care nu pot fi reproduse – la adresa poliţiştilor locali, fiind sancţionat contravenţional cu suma de 1.000 lei. Cel de-al patrulea bărbat, în vârstă de 55 de ani, a postat, de asemenea, diverse injurii la adresa Poliţiei Locale Brăila, în data de 27.02.2019, fiind sancţionat contravenţional cu suma de 600 lei”, se arată într-un comunicat.
Polițiștii locali din Brăila au precizat că amenzile au fost aplicate în contextul în care reţeaua socială Facebook, precum şi conturile deschise pe această platformă reprezintă spaţiu public, şi nu privat, în baza deciziei instanțelor de judecată din România. Faptele săvârşite de cei patru bărbaţi încalcă prevederile Legii 61/1991 republicate, reprezentând contravenţii, acestea fiind astfel sancţionate în conformitate.