Parlamentul României își suspendă activitatea pentru o săptămână, de teama răspândirii tot mai rapide a noului coronavirus și în contextul în care doi oficiali au fost deja infectați cu agentul patogen care a creat panică la nivelul întregii lumi. Anunțul a fost făcut de liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, la finalul votului de învestitură a Guvernului Orban 3.
Totodată, președintele formațiunii politice din opoziție a precizat că termenul ar putea fi prelungit, în cazul în care situația o va cere. În momentul de față, bilanțul persoanelor diagnosticate cu COVID-19 a ajuns la 97 și pare doar o chestiune până când autoritățile vor trece la penultimul din cele 4 scenarii gândite pentru stoparea epidemiei.
De altfel, cu mai puțin de 24 de ore înaintea votului de învestitură din Parlament, sala de plen a fost dezinfectată de angajați îmbrăcați în echipament de protecție, după ce senatorul PNL Vergil Chițac, dar și un deputat al liberalilor, au fost testați pozitiv cu coronavirus. Tot în cursul zilei de vineri, membrii Biroului Permanent Național al formațiunii politice de guvernământ, în frunte cu miniștrii Cabinetului Orban, au intrat în izolare la domiciliu, anunțul fiind făcut chiar de premierul Ludovic Orban, într-o conferință de presă.
În condiții normale, PSD nu ar fi votat niciodată pentru învestirea unui Guvern în fruntea căruia se află Ludovic Orban, afirmă liderul partidului, Marcel Ciolacu. Având în vedere epidemia de coronavirus, social-democrații au hotărât că România are nevoie de un Executiv cu puteri depline, care să gestioneze situația, mai ales că aceasta tinde să capete proporții dramatice.
Ciolacu avertizează, însă, că formațiunea politică pe care o conduce va reveni în „Opoziție totală”, gata oricând să taxeze chiar și cea mai mică greșeală din partea aleșilor. „Le-am dat o şansă să facă bine pentru oameni”.
„Asta aş fi spus azi în plenul Parlamentului. Dacă am fi avut condiţii normale. Stimaţi colegi, trei luni pierdute cu un Guvern iresponsabil au lăsat urme adânci. Jocul preşedintelui şi al Partidului National Liberal a avut un singur scop: alegeri anticipate. Ştiu, au aruncat ţara în haos, au pus în pericol sănătatea părinţilor şi copiilor noştri.
Au făcut-o cu cinism, premeditare, din calcule politice! În condiţii normale, dacă nu ar fi existat această epidemie, cu toţii am fi votat împotriva acestui guvern al PNL. Dar nu trăim vremuri normale. Astăzi, România are nevoie de un Guvern cu puteri depline.
Va fi acesta în măsură să gestioneze problemele cu care ne confruntăm acum? Greu de răspuns… Dar instituţiile statului şi specialiştii care se luptă cu epidemia au nevoie de stabilitate şi măsuri rapide. Ştiu! PNL şi Iohannis nu merită acest vot! Dar românii merită un stat funcţional care să poată reacţiona rapid la pandemie.
Sănătatea şi siguranţa românilor merită votul nostru! Doar românii! Pentru aceşti oameni care stau în carantină, speriaţi de ceea ce îi aşteaptă, pentru medicii şi asistentele care sunt în prima linie a luptei cu virusul, pentru românii care cer de la noi responsabilitate, pentru românii care ne cer să lăsăm politica în spate, pentru toţi aceştia, trebuie să votăm”, a scris Marcel Ciolacu într-un mesaj publicat pe contul său de Facebook.