Pamela Anderson (52 de ani) nu se dă în lături de la iubire, o demonstrează căsătoriile pe care le-a avut de-a lungul timpului. Chiar dacă a mai fost căsătorită de patru ori până acum actrița de origine canadiano-americană a spus din nou „Da”. Frumoasa blondină și-a unit destinele cu producătorul Jon Peters (74 de ani).
Actrița Pamela Anderson este cunoscută pentru căsniciile sale, iar acest lucru nu a împiedicat-o să se căsătorească din nou. Blondina s-a cununat pentru a cincea oară în prima zi a săptămânii, luni, 20 ianuarie. Norocosul este mogulul de la Hollywood Jon Peters.
Nici producătorul nu este străin de căsnicii. Jon Peters a mai fost căsătorit de alte patru ori, la fel ca Pamela Anderson. Cei doi și-au unit destinele într-o ceremonie privată care a avut loc în Malibu, informează The Hollywood Reporter.
„Suntem foarte fericiţi. Familiile noastre sunt foarte fericite şi asta este tot ce contează”, a declarat fotomodelul și actrița americană Pamela Anderson, relatează Mediafax.
Un lucru mai puțin știut despre actrița americană și actualul ei soț este faptul că cei doi se cunosc de foarte mulți ani și chiar au avut o relație scurtă. În urmă cu mai bine de 30 de ani Pamela Anderson și Jon Peters s-au cunoscut la o petrecere organizată la conacul Playboy din Los Angeles și au avut o idilă.
În urmă cu câteva luni actrița și Peters s-au revăzut și nu au stat mult pe gânduri. Cei doi și-au dat seama că se iubesc, iar după doar câteva luni departe de ochii curioșilor, frumoasa blondină și producătorul american au făcut pasul cel mare și s-au căsătorit. Rămâne de văzut cât de mult va dura căsnicia lor.
Pamela Andreson a mai fost căsătorită de patru ori. Unul dintre foștii soți ai celebrei actrițe este muzicianul Tommy Lee alături de care are și doi băieți care acum sunt adulți. Cei doi au fost căsătoriți timp de circa trei ani, în perioada 1995 – 1998.
A doua căsătorie a starletei canadiene a fost împreună cu cântărețul Kid Rock. Căsnicia a fost una de scurtă durată, cele două vedete fiind împreună doar un an, în intervalul 2006 – 2007. De asemenea, actrița a mai fost căsătorită și cu jucătorul de poker Rick Salomon, de două ori.
Actualul soț al actriței a fost și el căsătorit tot de patru ori. Jon Peters s-a iubit cu actrița Lesley Ann Warren, apoi cu Barbra Streisand. În plus, producătorul american a mai fost căsătorit şi cu producătoarea Christine Forsyth-Peters.