Categorie: Autor:

Oana Sârbu, accident similar cu al lui Răzvan Ciobanu. Cântăreața a dezvăluit ce i s-a întâmplat

Oana Sârbu a avut un accident similar cu al lui Răzvan Ciobanu în urmă cu ceva timp. Fosta actriță din Liceenii a povestit cu lux de amănunte prin ce a trecut într-o zi când se deplasa cu mașina de la Mamaia spre București. Vedeta s-a răsturnat de mai multe ori cu mașina, însă a avut noroc. A supraviețuit acelei tragedii.

Oana Sârbu, accident după Festivalul de muzică de la Mamaia

Oana își amintește cum s-a produs accidentul. Pleca de la Festivalul de la Mamaia extrem de supărată după o discuție cu organizatorii. Nu era foarte mulțumită de felul în care se schimbase evenimentul. Totul s-a petrecut când artista avea vârsta de 30 de ani, adică acum 21 de ani. În urma accidentului, a urmat chinul.

Cântăreața povestește acum că timp de doi ani de zile a umblat la doctori, căci corpul ei intrase în reparații după accident. A avut cinci operații la piciorul drept, iar apoi a realizat că acel accident nu a fost deloc întâmplător. Fosta parteneră de scenă a lui Ștefan Bănică Junior spune că acel accident a fost ca o lecție pentru ea.

Spre deosebire de Răzvan Ciobanu, Oana a scăpat cu viață din accident. Sursa foto: HEPTA.RO

Oana Sârbu: ”M-am răsturnat cu mașina”

În vara aceea, plecasem foarte îmbufnată de la Festivalul de la Mamaia. Sistemul de acolo se schimbase, nu eram de acord cu nişte lucruri, drept pentru care seara mi-am cântat piesa, iar de dimineaţă mi-am strâns lucrurile, m-am urcat în maşină şi, clocotind de frustrare.

Marcată de o tristeţe profundă, am plecat spre Bucureşti, iar pe drum m-am răsturnat cu maşina. Dacă aş mai fi rămas o zi la Mamaia şi aş fi găsit o cale să mă eliberez de tumultul acela interior, poate că accidentul ar fi fost evitat. Aşa, Universul a găsit o altă supapă de eliberare şi m-a răsturnat”,a declarat Oana Sârbu, notează cancan.ro.

Răzvan Ciobanu a decedat acum două săptămâni, pe 29 aprilie 2019, într-un accident în comuna Săcele din județul Constanța. Medicii au descoperit, la autopsie, droguri în sângele creatorului de modă.