Oana Roman nu prea a fost surprinsă de anunțul făcut de bunul său prieten, Mihai Mitoșeru, care a spus pe Facebook că va divorța de soția lui, Noemi. Fiica lui Petre Roman a recunoscut că problemele dintre cei doi erau mai vechi și s-au gândit chiar să meargă la un consilier de cupluri.
Oana Roman și Mihai Mitoșeru sunt foarte buni prieteni de foarte multă vreme, așa că vorbeau despre probleme personale. Mihai Mitoseru a vorbit cu aceasta chiar și despre problemele pe care le avea acasă, cu soția sa, Noemi, cu care nu se mai înțelegea deloc.
“Eu ştiam despre probleme, evident că ştiam pentru că Mihai îmi este cel mai apropiat şi vechi prieten şi, evident că la un moment dat, am avut o discuţie cu el pe tema asta, în sensul în care am ieşit într-o seară şi am stat de vorbă acum vreo lună, să zic, şi mi-a spus că sunt într-un moment în care nu se ştie ce va fi, că ea s-a hotărât să se mute la mama ei. Mă rog, eu am crezut că este vorba de faptul că vor lua doar o pauză şi că vor încerca să rezolve cumva situaţia.
Am înţeles că şi-au dorit cumva să îşi regleze problemele şi ştiu că ar fi vrut să apeleze şi la un psiholog, nu ştiu dacă până la urmă au făcut chestia asta, şi acum am aflat şi eu că el a scris faptul că până la urmă n-au reuşit să se înţeleagă.
Oana Roman s-a întâlnit recent cu Mihai Mitoșeru pe litoral, însă el era tot singur. ”Noi am fost şi la mare săptămâna trecută, ne-am întâlnit de două ori şi el era tot singur. Mi-a spus că situaţia este la fel şi că nici el nu înţelege ce se întâmplă. Mie îmi pare foarte rău pentru că știu cât de mult își dorea el să-și facă o familie și să trăiască cu fata asta, pe care chiar cred că o iubește foarte mult“, a spus Oana Roman la un post de televiziune.