Oana Roman a trecut prin momente cumplite, în copilărie. Vedeta a suferit enorm din cauza faptului că tatăl ei a ajuns premierul României. Asta i-a insuflat sentimentul de abandon, după cum povestește chiar ea.
„Prioritatea numărul unu pentru tata a fost strict guvernarea şi prioritatea numărul unu a mamei a fost să-l susţină în acest demers, iar eu nu am mai contat din momentul ăla”, a spus Oana Roman, pentru Ştirile ProTV.
Oana Roman, depresie cruntă în copilărie
Depresia Oanei Roman a fost accentuată și de faptul că familia ei s-a mutat într-o casă care ei nu i-a plăcut niciodată. „Ne-am mutat brusc într-o casă care mie nu îmi plăcea. Toată lumea spune: «Asta care a crescut în Primăverii», dar eu am urât din prima secundă faptul că stăteam acolo, eu voiam să fiu înapoi la mine acasă, la mine în cartier, unde stăteam cu prietenii mei şi cu gaşca mea. Am resimţit un teribil sentiment al abandonului, pentru că părinţii mei deodată erau preocupaţi de cu totul altceva”, a mai spus Oana Roman.