Oana Cârmaciu, actriţa din Sacificiul, serial difuzat de Antena 1, stă acasă zilele acestea şi a lansat un mesaj pe pagina personală de Instagram pentru toate mămicile din România.
Oana Cârmaciu a spus printr-o postare pe Instagram că se bucură foarte tare că trebuie să stea în casă şi împărăşeşte cum îşi petrece ea acest timp liber, pus la dispoziţie de epidemia de coronavirus. Actriţa este şi gravidă, iar sfaturile ei ar trebui să fie inspiraţie pentru toate femeile ce urmează să devină mămici.
„Stam acasa. E bine acasa. Am putut sa dorm pana la pranz (imi doream mult). Acum am timp sa imi fac toate mastile de fata si de par, sa gatim.
Putem sa vedem toate filmele pe care doar le planificam si sa citim toate cartile care deja formau un teanc frumos pe noptiera. E chiar bine acasa!„, a scris Oana Cârmaciu pe pagina de Instagram.
Antena Group a anunţat zilele trecute măsuri radicale din cauza epidemiei de coronavirus din ţara noastră. Filmările pentru emisiunile „Chefi la cuţite”, „Next Star”, „Take me out” și „Sacrificiul” au fost oprite până când situaţia va permite reânceperea lucrului.
O altă artistă care se bucură de statul în casă provocat de epidemia de coronavirus este şi Vlăduţa Lupău, cântăreaţă de muzică de petrecere.
Vlăduţa Lupău petrece epidemia de coronavirus în casă. Cântăreaţa a postat o poză pe Instagram în care apare stând la o masă, în curtea propriei case probabil, întrucât este învelită cu o pătură şi poartă şi geacă.
Vlăduţa Lupău ţine în braţe o carte, iar pe masă se află o farfurie de fructe. Lângă ea, tovarăş îi este un căţeluş ce pare să facă parte din rasa Bulldog francez. Artsita a declarat că epidemia de coronavirus i-a oferit posibilitatea să facă ceva ce nu a mai făcut demult.
„Timp pentru noi! acasă, fără machiaj cu haine lejere și făcând lucruri pe care nu am mai avut timp să le fac în ultimul timp. Citesc și sunt curioasă care e cartea pe care ați citit-o ultima dată si care a rămas cartea voastră preferată?„, a scris Vlăduţa Lupău pe Instagram.