Sophie Gradon, o vedetă de la ”Insula Iubirii”, din Marea Britanie, s-a spânzurat. Tânăra, în vârsta de 32 de ani, și-a lăsat îndurerați nu numai oamenii dragi, ci și fanii emisiunii matrimoniale. Informația a apărut în mediul online după ce oamenii legii din Northumbria au emis un comunicat.
Potrivit poliției, vedeta de televiziunea a fost găsită fără suflare în casa ei, în jurul orei 8.27 PM, de către iubitul ei Aaron Armstrong și fratele ei, Ryan. Cu toate acestea, abia acum s-a aflat cauza reală a morții. Potrivit polițiștilor, fata s-a spânzurat după un exces de cocaină și alcool, la doar câteva clipe după ce i-a spus unui prieten: „Dacă aș putea să scap, aș face-o”. Dailymail.co.uk scrie că Sophie era devastată și din cauza morții unui prieten apropiat, Paul Burns.
În urmă cu ceva vreme, băiatul o salvase de la o altă tentativă de suicid. „În jurul orei 8.27, poliția a descins într-o proprietate din Medburn, Ponteland. Acolo a fost găsită fără suflare o femeie în vârstă de 32 de ani. Nu sunt circumstanțe suspecte în jurul morții ei. Un raport va fi întocmit de medicul legist”, au anunțat autoritățile.
Iubitul vedetei de la Insula Iubirii, Aaron Armstrong, este cel care a găsit-o fără suflare și a confirmat trecerea în neființă pe conturile de socializare. Sfâșiat de durere, bărbatul a postat o poză cu ei doi, alături de care a inserat și un mesaj de adio. „Nu îți voi uita niciodată zâmbetul.
Te iubesc atât de mult, iubita mea, tu ești lumea mea acum și pentru totdeauna”, a scris partenerul lui Sophie. La două zile după tragicul eveniment, Aaron și-a luat viața, neputând să suporte pierderea iubitei lui, așa că s-a spânzurat și el. Mama lui Aaron, Donna, a fost cea care l-a găsit fără viață în locuința sa, din Blyth, Northumberland.