I-a promis c-o ia de nevastă, dar a dat-o afară din casă!

Vasile Pârvan   
în Reality show
07/10/2013, 09:03
I-a promis c-o ia de nevastă, dar a dat-o afară din casă!

Se pregăteau de nuntă, pe care o programaseră anul viitor, dar în loc să ajungă împreună la altar, au luat-o pe drumuri separate. După o relaţie de cinci ani, Gabi Popescu (40 de ani) i-a spus adio Crinei Abrudan (35 de ani). Blondina de la Antena 1 a fost nevoită să îşi ia lucrurile şi să se mute din casa fostului fotbalist.

Crina Abrudan era fericită nevoie mare, căci se pregătea de nuntă. Ea şi fostul fotbalist Gabi Popescu plănuiau să-şi unească destinele în faţa Domnului anul viitor, iar naşi trebuiau să le fie Luminiţa şi Cosmin Olăroiu. După o relaţie de cinci ani, în care totul părea perfect, ştirista şi fostul fotbalist şi-au spus adio.

Promitea că nu o va părăsi niciodată

De aproape o lună, Crina este văzută de colegii din Antenă tot mai abătută, însă puţini sunt cei care ştiu motivul tristeţii ei. Libertatea a aflat că, după o ceartă aprigă, blodina a fost nevoită să îşi strângă lucrurile din casa fostului iubit şi să se mute cu chirie într-un apartament din Capitală. Crina Abrudan şi Gabi Popescu s-au cunoscut în 2008, la o petrecere. La scurt timp, s-au mutat împreună. Blonda l-a cucerit pe fostul internaţional şi cu talentul ei în bucătărie. Nu de puţine ori Popescu s-a lăudat apropiaţilor că are o iubită de care nu s-ar despărţi niciodată: frumoasă, deşteaptă, cu o carieră în spate şi o bucătăreasă desăvîrşită… Se pare însă că dragostea nu trece neapărat prin stomac!

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×