În cele ce urmează, veți afla povestea emoționantă a unei mame din localitatea gorjeană Bâlteni și a fiicei sale care suferea de autism. Hotărâtă să facă tot ce-i stă în putință pentru a-și vedea fiica vindecată, femeia a apelat la o metodă inedită. Este vorba despre tratamentul pe bază de delfinoterapie.
Elena Dobroiu, o femeie de 39 de ani din localitatea gorjeană Bălteni, este mama unei fetițe de 7 ani diagnosticată cu autism. De la aflarea cruntului verdict dat de medici, Elena a fost dispusă să încerce și imposibilul pentru a-și vindeca fetița. Viața avea să li se schimbe în clipa în care gorjeanca a ales să lucreze ca voluntar la un centru de recuperare prin delfinoterapie din orașul mexican Leon, pentru ca fiica sa să poată urma ședințele respective. A ajuns pentru prima dată în Mexic în anul 2016. Nu fără sacrificii, însă. Pentru a-și aduce fetița în orașul mexican, Elena s-a văzut nevoită să facă un împrumut bancar.
Firea sa comunicativă a ajutat-o pe Elena Dobroiu să parcurgă cu bine toate interviurile la care a fost supusă, obținând astfel mai multe ședințe gratuite pentru fiica sa. „Am citit foarte mult despre această terapie alternativă care acţionează la nivelul întregului organism. Eu am considerat că este cea mai bună soluţie pentru fata mea şi nu m-am înşelat. Când ne-am întors, am fost cu fetiţa la o doamnă medic din Bucureşti, care ne-a recomandat să urmăm în continuare şedinţele de recuperare de acest fel. Analizele fetiţei au ieşit proaste, dar, după prima vizită în Mexic, valorile s-au modificat au fost în parametrii normali. Mai târziu, am descoperit un marker tumoral crescut pe tiroidă şi TSH crescut. După 20 de şedinţe cu delfini, TSH a fost din nou în parametri normali. Am făcut un credit bancar pentru a merge la delfinoterapie.Am plecat pe 15 aprilie şi ne-am întors pe 15 iunie. La dus a fost foarte greu, dar la întoarcere nu a avut niciun fel de probleme” , a mărturisit gorjeanca
Mexicanii sunt nişte oameni extrem de primitori, de călduroşi şi de dornici să ajute. Am închiriat o casă cu 150 de euro pe lună. Terapia dura 15 minute, timp în care copilul stătea culcat pe spate, în apă sau pe platformă. Delfinul era ghidat de către antrenori să vină lângă capul copilului, iar de acolo se transmiteau acele unde care ajung în tot organismul. Delfinii erau foarte cuminţi. La un interval de 3-4 minute se desprindeau pentru câteva secunde de copil ca să-şi ia hrana şi se întorceau. La prima vizită la clinica din Leon am făcut în jur de 40-45 de minute de delfinoterapie. Am avut noroc să avem un terapeut sufletist, care de fiecare dată când trebuia să se acorde un interviu la televiziune ne chema ca să beneficiem de şedinţă gratuită. Au fost mai multe situaţii de felul acesta. Pentru că am avut un număr mai mare de şedinţe, costul s-a redus S-a simţit o îmbunătăţire şi din punct de vedere al analizelor, comportamental, dar şi în privinţa achiziţiilor, care au fost pierdute, apoi, pentru că eu m-am întors la serviciu.
În anul 2018, Elena Dobroiu a avut șansa de a merge din nou la centrul de recuperare din Leon. Fiind acceptată ca voluntar, a reușit să obțină o reducere semnificativă a costurilor: „Am început discuţiile cu fostul terapeut pentru a deveni voluntar şi a rămas doar să fiu acceptată. Am plecat pe 30 august şi ne-am întors la începutul lunii decembrie. Am lucrat atât cu fetiţa mea, dar i-am lăsat şi pe alţi terapeuţi să lucreze cu ea, pentru că doream să interacţioneze şi cu alte persoane. Lucram cu grupuri de copii care veneau pe o perioadă de 5-6 zile sau mai mult. Intram cu copiii în apă. Aveam grijă să fie liniştiţi. Erau copiii cărora le plăcea să le cânţi, altora cărora le vorbeam. Stăteam de vorbă ei pentru ca cele 15 minute să treacă într-un mod cât mai plăcut. Anul trecut, când am fost voluntar, la clinică au venit în grup organizat doar familii din Mexic. Pentru mine, ca voluntar, costurile s-au redus semnificativ şi am ajuns să achit 160 de lei pe şedinţă”
În cele din urmă, toate eforturile i-au fost răsplătite, pentru că miracolul s-a produs. Terapia cu delfini a dat roade, analizele fiind în parametri normali. Ba mai mult, fetița care până atunci nu vorbea deloc, a început să spună „mama”, dar și alte cuvinte în limba spaniolă.