Ce ați face dacă ați găsi din întâmplare un portofel plini cu bani? V-ați îndrepta spre cea mai apropiată secție de poliție cu gândul să-l predați autorităților, care, bineînțeles, ar urma să-l restituie proprietarului de drept, sau ați prefera să îl păstrați, pur și simplu, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat?
Ei bine, vă vine sau nu să credeți, o tânără nevoiași din Iași a ales prima variantă atunci când a descoperit în parcarea unui centru comercial din oraș o borsetă în care se aflau câteva mii de euro.
Ana Manole își câștigă traiul de zi cu zi vânzând ziare în parcarea unui mall din Iași, fiind angajata magazinului respectiv.
Pe data de 10 februarie, tânăra de 19 ani a găsit portofelul cu pricina, în care se aflau nu mai puțin de 19.000 de euro și, după ce a așteptat câteva zile în speranța că va veni cineva să-l revendice, a mers la Poliție.
Ulterior, avea să afle că banii aparțineau, de fapt, unei femei în vârstă de 64 de ani care fusese cu câteva zile în urmă la o casă de schimb valutar, pentru a-i converti din lei în euro. De altfel, aceasta chiar depusese plângere, reclamând faptul că suma respectivă i-a fost furată. Până la urmă, s-a dovedit că a fost vorba doar despre o neatenție din partea posesoarei borsetei respective.
Deși mulți ar fi tentați să păstreze banii, având în vedere suma uriașă care se afla în portofelul rătăcit, tânăra nevoiașă susține că nu a luat nicio clipă în calcul această variantă.
Potrivit spuselor sale, nu îi stă în fire să își însușească bani „nemunciți”, preferând să se mulțumească cu salariul obținut în urma activității de vânzător ambulant. Câștigă, așadar, în jur de 1.500 de lei pe lună și trăieşte, alături de familia sa, în condiţii modeste în cartierul Cicoare din Iaşi.
„Am văzut portofelul, l-am luat, fără să-l deschid și l-am pus în geantă. Am așteptat să vină persoana să-i dau banii. Apoi, l-am deschis, am văzut suma de bani și, cum persoana respectivă nu a venit, luni dimineață (n.r. 10 februarie), am mers la cea mai apropiată secție de Poliție și l-am predat.
Nu erau banii mei munciți, așa că i-am dat înapoi păgubitului. Domnii de la Poliție m-au strâns în brațe, nu mai puteau de bucurie, iar doamnei (n.r. posesoarea portofelului) nici nu îi venea a crede că și-a recuperat banii”, a declarat femeia în presa locală.