O femeie din Târgu Mureș a fost înjunghiată mortal în stradă de concubinul ei, chiar sub ochii copilului lor în vârstă de 6 ani.
Conform Antena 3, cei trei se aflau în mașină, iar după o ceartă, femeia a decis să coboare.
Bărbatul, care era concubinul femeii, a mers după ea, a atacat-o și a înjungiat-o mortal, chiar sub privirile copilului lor.
Ulterior, bărbatul și-ar fi provocat mai multe leziuni, cu același obiect cu care și-a înjungiat iubita.
Cei doi au fost transportați la spital, dar femeia a decedat la scurt timp după ce a ajuns la unitatea medicală.
Poliţiştii au deschis un dosar penal, iar individul este cercetat pentru omor.
Copilul în vârstă de doar 6 ani a ajuns deocamdată în grija bunicilor.
În noaptea de luni spre marți, o femeie de 80 de ani din localitatea gălățeană Iveşti a fost ucisă de un tânăr, consătean cu victima. Acesta avea nevoie de bani pentru a-şi cumpăra substanțe halucinogene şi a sustras din casa femeii cerceii acesteia şi suma de doi lei găsită în locuință.
Crimă în interiorul unei familii în județul Arad. Un angajat al Jandarmeriei Române și-a ucis tatăl, alături de care locuia. Evenimentul tragic a survenit în urma unei altercații. Tribunalul Militar Timișoara a preluat cazul și face cercetări.