O familie din Timișoara a fost salvată, în noaptea de Crăciun, de un câine. Apartamentul oamenilor a luat foc, în noaptea din 24 spre 25 decembrie, timp în care dormea toată lumea. Mai exact, incendiul a izbucnit în sufrageria locuinței, aflată pe strada Petru Olariu, Timișoara. Toți membrii familie dormeau, în timp ce bradul de Crăciun a fost curprins de flăcări. Cel care a simțit pericolul a fost patrupedul familiei, care a dat alarma imediat prin casă. Proprietarii treziți din somn au anunțat autoritățile imediat la 112 și au cerut ajutrul pompierilor militari.
Cei de la ISU Banat au trimis la fața locului o autospecială de lucru cu apă și spumă și șase subofițeri. Atunci când salvatorii au sosit, focul s-a extins de la brad la covorul din încăpere, ajungând până la perdea. Incendiul se manifesta cu degajări de fum, însă a fost lichidat până să cuprinsă întreaga locuință, conform tino.ro.
De asemenea, confom ISU Banat, totul a fost provocat de o defecțiune a instalației de lumini montată pe brad. Printre miracolele de Crăciun, se regăsește și povestea unui om al străzii care a fost dat dispărut de familia lui, în urmă cu doi ani. Bărbatul trăia pe străzile din Manchester, moment în care o femeie l-a abordat pentru a-i oferi haine pentru iarnă.
Pentru a-l ajuta și mai mult, aceasta a postat pe o rețea de socializare o fotografie cu el, prin care cerea ajutorul prietenilor ei virtuali, pentru a aduna mai mute haine. În a doua zi, minunea de Crăciun s-a ântâmplat, căci femeia a fost contactată de o tânără care spune că este nepoara bărbatului și că l-ar fi dat dispărut în urmă cu doi ani. Acesta suferea de demență, iar cei dragi îl căutau cu disperare.