O asistentă de televiziune de 33 de ani a recurs la gestul suprem. Aceasta s-a stins din viață după o supradoză de medicamente. Din păcate, corpul neînsuflețit al tinerei a fost găsit de către o prietenă. în apartamentul său din Manchester. Familia și prietenii lui Cady Steward nu am înțeles imediat care ar fi fost motivul pentru care a ales să se sinucidă, potrivit BIZ.ro
Aceștia au bănuit mai apoi că lipsa mamei sale care a murit din cauza cancerului a fost prea dureroasă. Prezentatoarea de televiziune nu s-a putut împăca în niciun fel cu gândul că aceasta nu mai este. „M-am dus la ea acasa și am vazut-o pe catelusa ei, Bella, în sufragerie. Am găsit un bilețel pe ușă, în care ne spunea să avem grija de ea”, a declarat Lisa Whitworth, prietena lui Cady Steward, asistenta de televiziune.
Cady Steward a fost găsită fără suflare de o prietena. O anchetă a fost demarată de poliție, iar în urma acesteia, a ieșit la iveală faptul că aceasta nu se înțelegea foarte bine cu tatăl ei, iar mama sa murise anul trecut de cancer la sân. „Tatal ei nu s-a implicat deloc în creșterea sa. A luat legatura pe Facebook cu ea și, când am întrebat-o dacă planuiește să facă ceva în legatură cu asta, ea a raspuns că nu, deoarece el nu a fost alături de ea toată viața ei.
Cady era foarte apropiată de mama ei, locuiau împreună. Era o fata foarte sufletistă și chiar liniștită. A început școala de coafeze în Tameside și s-a descurcat bine, astfel că trăia din această meserie”, a declarat o verișoară a asistentei TV care s-a sinucis.
„Prietenii ei au obervat că ea nu mai mânca și pierduse foarte mult din greutate. Era îngrijorată de partea financiară. Am aflat că Cady a murit când am fost la prietena care a găsit-o.”