Numele primarului, Gabriela Firea, gravat pe fântânile arteziene din Piața Unirii

Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, și-a gravat numele pe fântânile arteziene pe care tocmai le-a reinaugurat. În ultimele 5 luni, fântânile au avut parte de schimbări drastice. Primăria speră ca artezienele să ajungă un punct de atracție al Bucureștiului.

Cei care au venit să vadă modernizarea acestora au fost surprinși de un joc de lumini spectaculos și de un concert simfonic. Noile achiziții, gravate cu numele primarului Capitalei, au costat nu mai puțin de 9 milioane de euro. Locuitorii Bucureștiului au sărit ca arși la priveliștea deosebită de pe lângă artezienele înnoite.

Numele Gabrielei Firea gravat pe arteziene

Spectacolul de lumini și muzica simfonică ce a avut loc la reinaugurarea fântânilor arteziene din Piața Unirii au fost dat uitării de bucureșteni după ce au văzut acest detaliu. Numele primarului, Gabriela Firea, se afla la baza achizițiilor.

Numele primarului general al Capitalei gravat pe fântânile reinaugurate

„Sunt ultimele tehnologii, suntem într-o zonă complet digitală, avem 20 de calculatoare de mare capacitate care practic reglează toate fântânile”, a spus Mădălin Mihailovici, director general al Apa București. „Tehnologia necesară a fost dezvoltată de compania germană Oase, responsabilă de implementarea echipamentelor de ultimă generație în ansamblul de fântâni din Piața Unirii. În jetul de apă sunt pulverizate cantități mici de propan, care odată aprins, permite formarea unei bile de flăcări în vârful jetului. Aceasta poate coborî sau urca odată cu jetul de apă. Jetul, alimentarea cu gaz și aprinderea sunt controlate printr-un controller digital”, au mai declarat cei de la Apa Nova pentru cotidianul Libertatea.

Cetățenii au fost șocați de mocirla din jurul lor, de plăcile care sunt lipsă chiar în zona pietonală și nu în ultimul rând de numele Gabrielei Firea de pe acestea.

Problemele uitate de cei care au lucrat la fântânile arteziene din Piața Unirii