Număr impresionant de persoane care au intrat în contact cu ofițerul MAI infectat cu coronavirus! Este anunțul oficial al autorităților. Vă readucem aminte că bărbatul a ascuns iniţial faptul că a fost în Israel și a continuat să se plimbe prin București.
Autoritățile spun acum că numărul oamenilor care au intrat în contact cu acesta depăşeşte 120. Anunțul a fost făcut chiar de Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
De altfel, acesta a spus la Digi TV, că în acest moment sunt 30 de persoane diagnosticate, care au legătură cu fostul ofiţer MAI, internat la Spitalul Gerota, după ce a fost diagnosticat cu noul coronavirus.
„În acest moment sunt peste 30 de persoane pe care le avem, dar numărul contacţilor depăşeşte 120. E posibil ca numărul să crească, pentru că având în vedere că noi îi testăm ca şi contacţi, ei sunt asimptomatici la acest moment”, a spus Tătaru.
Tătaru a fost mai fost chestionat dacă toate spitalele din ţară au stocurile asigurate, deoarece mulţi medici s-au plâns că nu au materiale sanitare şi echipamente.
Acesta nu a ezitat și a transmis că la centrul de comandă de la Ministerul Sănătăţii se vede, în timp real stocul la fiecare dintre spitalele judeţene sau de boli infecţioase, precum şi la nivelul DSP-urilor.
„Odată cu instituirea stării de urgenţă ne dă posibilitatea ca aceste stocuri să fie reîncărcate, pentru că nu mai avem acea perioadă lungă de 45 de zile pentru a putea face achiziţii.
Putem face achiziţii directe, iar atât la nivelul MAE, cât şi la nivelul MS se derulează în acest moment achiziţii directe de materiale şi echipament”, a mai spus Tătaru.
Mai mult de atât, secretarul de stat din Ministerul Sănătății spune că odată semnat decretul privind starea de urgenţă, nu va fi cazul limitării unor drepturi civile în situaţia în care este România.
„Constituţional, starea de urgenţă poate merge până la limitarea unor drepturi civile, dar nu este cazul. În acest moment, pe noi ne ajută la achiziţia de medicamente, la achiziţia de aparatură, la achiziţia de materiale sanitare, ne ajută la a face acele proceduri de angajare fără a mai respecta acele termene.
Ne ajută efectiv la a lua nişte măsuri sanitare de dezinfecţie în locuri în care nu aveam acces până acum, precum şi la a limita accesul în zonele aglomerate, pentru a nu avea acea apropiere socială”, a mai spus secretarul de stat.
Tătaru a mai transmis că România va face noi achiziţii în domeniul sănătăţii şi că speră ca să existe „tot necesarul” până la sfârşitul acestei săptămâni, „ca să avem stocurile rezonabile”.