Novak Djokovic se însoară în octombrie!

Mădălina Tătaru   
în Reality show
23/09/2013, 15:06
Novak Djokovic se însoară în octombrie!

Presa sîrbă şi cea scoţiană au anunţat, la începutul lunii, că tenismenul Novak Djokovic şi iubita lui, care îi este alături de cinci ani, Jelena Ristic, se vor căsători în luna octombrie, în Kosovo. Cavalerul de onoare al lui Nole va fi nimeni altul decît Andy Murray.

Nu este deloc surprinzător, însă, faptul că scoţianul îi este cavaler de onoare. Cei doi tenismeni au crescut împreună, aceştia antrenîndu-se împreună sau fiind rivali în diferite turnee. Primul meci dintre cei doi, pe cînd aveau 12 ani, s-a încheiat cu victoria clară a lui Murray.

Totuşi, sîrbul a recunoscut la începutul acestui an că le este greu să îşi păstreze prietenia din cauza rivalităţii, dar că au rămas, totuşi, apropiaţi. “Adevărul este că niciunul dintre noi nu poate fi bun prieten cu celălalt în timp de luptăm pentru istorie. Sperăm, însă, ca după ce ne retragem, după ce vom termina cu meciurile dintre noi, să putem merge împreună cu familiile ca doi buni prieteni şi să ne amintim de toate cele prin care am trecut, a spus Djokovic.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×