Care sunt noile prevederi la legea pensiilor și care a fost dezbaterea zilei în Comisia pentru Muncă de la Camera Deputaților. Săptpmâna aceasta ar putea fi aprobată Legea pensiilor. Comisia pentru Muncă și protecție va dezbate astăzi, 10 decembrie 2018, proiectul de lege cu privire la sistemul public de pensii.
Marius Budăi, noul ministru al Muncii, consideră că acest proiect ar putea fi aprobat în această săptămână în Camera Deputaților. „Eu pot să vă spun în calitate de deputat că luni şi marţi vom dezbate legea pensiilor unde voi trimite doi secretari de stat şi, în măsura timpului, voi ajunge şi eu la comisia de specialitate. Va merge preşedintele Casei Naţionale de Pensii împreună cu un secretar de stat care a lucrat la acest proiect. Ne propunem ca imediat după aprobarea în comisia de specialitate, să fie votul în plen. Noi ce am spus că vom face este să o aprobăm în Parlament săptămâna viitoare, cel mai târziu peste două săptămâni”, declara la sfârșitul săptămânii trecute, Marius Budăi.
Noile prevederi la legea pensiilor și dezbaterea zilei în Comisia pentru Muncă
La finele lunii noiembrie (n.r. 26 niembrie), Senatul adopta proiectul de lege al Guvernului cu privire la sistemul public de pensii, după ce au fost înregistrate 81 de voturi „pentru”, 12 „împotrivă” și opt abțineri. Actul normativ are ca obiect de reglementare eliminarea inechităților dintre beneficiarii sistemului public de pensii.
„Prin acest act normativ, pensionarul este definit ca fiind persoana care beneficiază de pensie de asigurări sociale şi a realizat cel puţin stagiul minim de cotizare de 15 ani. Principalele reglementări incluse în proiectul de lege vizează extinderea sferei perioadelor necontributive asimilate stagiului de cotizare prin valorificarea perioadei de master şi doctorat cu durata normală de studii, redefinirea gradelor de invaliditate şi permiterea cumulului pensiei de invaliditate cu venituri din activităţi profesionale, instituirea unor praguri minime ale pensiilor raportate la salariul minim brut pe ţară garantat în plată, introducerea ajutorului pentru soţul supravieţuitor care reprezintă 25% din pensia soţului decedat şi poate fi cumulat cu propria pensie, stabilirea modalităţii de calcul al pensiei prin introducerea unui nou instrument denumit valoarea punctului de referinţă (VPR).”