Noile amenzi STB de 500 de lei au intrat în vigoare! De la începutul anului și până în prezent au fost aplicate peste 1.200 de amenzi, în condițiile în care Municipalitatea nu a anunțat că sancțiunile au fost majorate. Deși amenzile au crescut de peste trei ori, a rămas valabilă opțiunea de a plăti pe loc suprataxa de 50 de lei.
Noul regulament al STB a fost întocmit anul trecut și prevede majorarea amenzii pentru neplata călătoriei de la 150 de lei la 500 de lei. Călătorii care sunt prinși fără bilet pot plăti jumătate din sumă în termen de 15 zile, sau pot plăti pe loc suprataxa de 50 de lei.
„În perioada 1 ianuarie – 08.02.2019 s-au întocmit 1.230 procese verbale de contravenţie, în cuantum de 500 de lei fiecare”, a precizat STB pentru agenția de presă Mediafax. „Ocuparea locurilor de pe scaune cu mărfuri sau bagaje fără validarea, în plus, a unui titlu de călătorie la tariful în vigoare la data efectuării călătoriei, pentru fiecare loc ocupat cu mărfurile sau bagajele respective se sancţionează cu 100 de lei”, se arată în regulamentul STB.
Cei care vor urca în mijloacele de transport în comun cu bagaje de dimensiuni mari riscă să fie sancționați cu 150 de lei, în timp ce persoanele care ocupă locuri cu bagaje și nu plătesc în plus sunt sanționate cu 100 de lei. Potrivit noului regulament STB, persoanele care vor încălca următoarele reguli riscă sancțiuni de 500 de lei: