Te-ai întrebat vreodată care este cel mai poluat oraș din țara noastră? Răspunsul este o adevărată surpriză. Specialiștii au întocmit un top al celor mai poluate orașe din lume. Nu mai puțin de 22 de orașe de la noi se regăsesc în clasamentul respectiv.
În mod surprinzător, poate, Bucureștiul nu este nici măcar în top trei al orașelor cu cel mai mare grad de poluare, la nivelul țării noastre. În schimb, cel mai poluat oraș este Iașul, urmat îndeaproape de Cluj-Napoca și Brașov.
La polul opus se află Constanța, Brăila și Galați. În ce privește Bucureștiul, acesta s-a situat pe locul 680 din cele trei mii de localități care au fost supuse analizei respective. Topul a fost realizat pe baza înregistrărilor din 2018 al celui mai periculos indice de poluare pentru orașe.
Cu toate acestea, specialiștii susțin că poluarea la Iași este una moderată. Indicele mediu din 2018 a ajuns la 27 (valoarea maximă admisă este 25, dar, de anul viitor, aceasta va scădea la 20).Ca o comparație, cel mai poluat oraş din Europa (Lukavac, Bosnia) are un indice de 56.
În ceea ce privește clasamentul modial, acesta este dominat de orașe din India, China și Pakistan. Conform datelor oficiale, peste 6,5 milioane de oameni din întreaga lume, mor în fiecare an din cauza bolilor asociate poluării. Dintre aceștia, cel puțin 25.000 provin din România.
Conf. dr. Silviu Gurlui, de la Facultatea de Fizică a Universităţii „Al.I. Cuza“, cercetător în cadrul Laboratorului de Optica Atmosferei, Spectroscopie şi Laseri LOA-SL, a efectuat mai multe măsurători care au inclus şi nivelul PM2,5.
„Sunt valori mari la PM2,5, cele mai periculoase. Reamintesc, sunt făcute studii riguroase ce demonstrează că expunerea pe termen lung la astfel de particule poate creşte riscul atacurilor cerebrale cu până la 30%“ , a declarat cercetătorul.