Nicoleta Voicu a postat de curând un mesaj în care îi cerea lui Gheorghe Turda să nu se mai intereseze de viața sa. Artistul i-a trimis acesteia o fotografie în care se relaxa la o cafenea. Cei doi s-au iubit cu foc până într-un punct. Nicoleta Voicu l-a acuzat pe Turda că nu este atent, așa cum ar trebuie într-o relație, și că este extrem de implicat în viața artistică.
„Să-i spună cineva domnului Gheorghe Turda că viața lui nu mă mai interesează. Am primit această fotografie de la el astăzi. Cu greșelile grave sunt neiertătoare. Vom onora angajamentele luate împreună, niciodată nimic mai mult.
Îmi doresc sărbători liniștite alături de familia mea, ceea ce va doresc si vouă. ??☺„, a fost mesajul Nicoletei Voidu de pe o rețea de socializare.
Artista a mărturisit că s-a temut să înceapă o relație cu iubitul cântăreț. Diferența de vârstă dintre cei doi foști amorezi este de 23 de ani, lucru care a părut că nu are nicio importanță la început. ”Deși ne știm de mai mult de 15 ani, ne-am regăsit pe 25 octombrie 2017, după o pauză de 10 ani. Aș putea spune că iubirea s-a născut în…toamnă. Mesaje, apeluri și dorința de a spune ”Da!” Nu acel ”Da” în fața ofițerului de stare civilă, acel ”Da!” de a fi împreună”, își deschide sufletul interpreta.
”Bate binele la ușa mea și eu nu știu cum să-l primesc” era gândul ce nu-mi dădea pace. Ozana Barabancea, prietena mea, îmi spusese cândva: ”Învață să primești!” De acestă dată am primit și mi-am urmat destinul. Am spus da relației cu un om minunat, vreau să fiu fericită! Am dat curs iubirii mele. Chiar că iubirea schimbă tot”, a mai mărturisit aceasta.