Nelu Curcă rupe tăcerea! Ce spune actorul din “La bloc” după ce s-a călugărit

Nelu Curcă din serialul La Bloc și-a schimbat complet destinul după ce a renunțat la televiziunie și, implicit, la actorie. Actorul Mihai Coadă s-a călugărit la Mănăstirea Turnu din județul Prahova. Pe Mihai l-au mai văzut doar credincioșii care au mers în pelerinaj la lăcașul de cult, iar acum, după foarte mult timp, actorul a vorbit despre experiența sa monahală.

Nelu Curcă, de La Bloc la mănăstire

Presa a scris în urmă cu ceva timp că Mihai Coadă a luat calea călugărească după ce pe Internet au apărut fotografii cu el în care purta straie preoțești și avea barba crescută. Actorul a dorit să facă niște precizări în legătură cu situația sa actuală și a spus că este un simplu mirean, fără a nega nevoia lui de a continua la Mănăstirea Turnu, acolo unde L-a redescoperit pe Dumnezeu.

Coadă spune că nu face parte din clerul bisericesc, că este o persoană la fel de păcătoasă ca toate celelalte, dar care a avut revelația iubirii lui Dumnezeu, fapt pentru care acum toată atenția și dedicarea sa I se datorează Celui de sus. A mai spus că a devenit dependent de viața de la mănăstire imediat ce a pășit în ea.

„Sunt doar un mirean păcătos”

„Cineva a postat pe internet un cântec de muzică psaltică interpretat de noi, strana de la Mănăstirea Turnu, purtând rase. De ce îmbrăcaţi în rase? Rasa este un canon al nostru, pe care trebuie să-l facem. Am fost invitaţi de câteva ori într-un spectacol pe care Dan Puric îl ţinea undeva în Bucureşti, la Sala Rapsodia, în preajma Crăciunului. Costumele de scenă au fost rase călugăreşti.

După aceste spectacole, am primit canon să cântăm la strană îmbrăcaţi astfel. După postarea de pe internet, a apărut pe un post de televiziune: Senzaţional! Nelu Curcă din serialul La Bloc s-a călugărit! De aici a început confuzia…

Aşadar, sunt doar un mirean păcătos, întors la Dumnezeu, care merge la Mănăstirea Turnu.  Încetul cu încetul, cu spovedanie, împărtăşanie, cu muzică la strană, am intrat în această viaţă a mănăstirii, devenind foarte dependent de ea”, a mărturisit Mihai Coadă pentru site-ul presamil.ro.