Monica Bârlădeanu este una dintre cele mai frumoase femei din România, a jucat în câteva filme, a avut o carieră frumoasă și în modă și viața ei șpare un basm. Nu a fost așa întotdeauna. VEZI MAI MULTE IMAGINI ÎN GALERIA FOTO!
Frumoasa actriță și-a luat inima-n dinți și a povestit pentru campania Pro TV „Rătăcit în sine. Depresia, boala mileniului” traumele prin care a trecut în copilărie și care au făcut-o să se maturizeze prematur. A vorbit despre certurile și bătăile din familia ei, care au dus la sinuciderea tatălui său.
Monica Bârlădeanu a vorbit despre traumele copilăriei sale. ”Lumea zice că suntem prințese”
„Zgomotele înfundate, ştii cum e când loveşti un corp şi corpul ăla se loveşte de altceva, dar e un perete şi e o bufnitură. Loviturile în corp sună într-un anume fel. Simțeam teroare, mai mare teroare era când după un episod din asta nu mai zicea niciunul nimic şi atunci îmi era frică să deschid uşa.Și când te gândești că toată lumea se uită la noi și zice “că suntem prințese”, oamenii au senzația că Doamne, și știi de ce? Pentru că nimeni nu vorbește despre lucrurile astea”, a declarat Monica Bârlădeanu la PRO TV.