Mobilizare masivă de polițiști și jandarmi în Franța pentru Revelion! Mai exact, aproximativ 100.000 de poliţişti şi jandarmi urmează să fie la lucru în noaptea de marţi spre miercuri, în noaptea de St. Sylvestre.
Anunțul a fost făcut chiar de ministrul francez de Interne Christophe Castaner, care a precizat că este vorba despre o consolidare a desfăşurării militarilor şi pompierilor în contextul în care ameninţarea teroristă rămâne la un nivel ridicat.
Castaner, care a participat la o reuniune cu secretarul de stat Laurent Nuñez şi Statul Major de la Ministerul de Interne, a dat asigurări că este ”indispensabilă” o menţinere a unui nivel înalt de supraveghere.
”Vom avea nevoie să fim vigilenţi, mai ales în privinţa riscului terorist, care rămâne la un nivel ridicat”, a declarat el. Castaner nu a ezitat și a mai transmis că nu a fost identificat niciun risc anume.
Cu o zi înainte de Revelion, Christophe Castaner a anunţat totodată că forţele de poliţie urmează să fie mobilizate pentru a controla circulaţia.
Cu toate acestea vorbim de antecedente serioase. Noapte de St. Sylvestre este una dintre cele mai sângeroase pe drumuri, cu o medie de 15-20 de decese înregistrate în ultimii ani, faţă de 40 la începutul anilor 2000.
La Paris, unde metroul funcţionează de obicei toată noaptea de revelion, numai liniile automatizate 1 şi 14 circulă la 31 decembrie, din cauza unei greve .
Vă reamintim că greva se află deja în a 26-a zi. Liniile care merg în ultima zi a anului o fac numai până la ora locală 2.15 (3.15, ora României), a anunţat RATP.
În fiecare an, 250.000-300.000 de persoane ies pe bulevardul Champs-Elysées pentru a sărbători trecerea în Noul An.