Categorie: Autor:

Mircea Badea despre cadrele medicale infectate cu COVID-19: ”Nu am înțeles un răspuns clar”

Mircea Badea a lansat un scenariu șocant după ce mai multe cadre medicale de la un spital din Suceava au fost infectate cu coronavirus de un pacient. Prezentatorul nu vede prea curând o ieșire din criza cu care ne confruntăm și susține că în momentul de față spitalele sunt vulnerabile.

Prezentatorul Mircea Badea despre evoluția COVID-19 în cadrul medicilor

Mircea Badea este cunoscut pentru faptul că spune lucrurilor pe nume, dar de data aceasta prezentatorul Antena 3 susține că se gândește cu groază ce se va întâmpla cu oamenii când tot mai multe cadre medicale vor fi diagnosticate cu coronavirus.

„În acest moment, spitalele din România pot fi penetrate lejer de COVID-19. În momentul în care mulți doctori din România, din ce în ce mai mulți, vor fi infectați, ce facem atunci?”, a spus Badea, potrivit a1.ro.

Mircea Badea, scenariu șocant despre coronavirus în contexul îmbolnăvirii medicilor

Gazda emisiunii „În gura presei” a lansat un scenariu șocant în privința cetățenilor care ajung să se îmbolnăvească perioada aceasta, dar nu din cauza coronavirusului. Mircea Badea este de părere că spitalele din România vor ajunge să fie închise, iar oamenii nu se vor mai putea trata pentru bolile obișnuite.

„Dacă faci apendicită, spre exemplu. Nu mai zic infarct. Ce faci când: 1. toate spitalele din România vor fi penetrate de carcalac și 2. când ponderea infectării personalului medical crește? E o întrebare la care eu nu am înțeles un răspuns clar”, a completat prezentatorul TV.

Totodată, Mircea Badea susține că ar trebui să luăm exemplu de la chinezi și să închidem România pentru o lună pentru a putea stopa răspândirea COVID-19 pe teritoriul țării noastre.

„Eu nu cred nici în harneala aia cu imunizarea colectivă la modă prin anumite țări europene sau foste europene, nu cred deloc în harneala aia. Eu cred într-un singur model din punct de vedere strict medical și anume Wuhan. 

Nu există alt model medical. Există modelul Wuhan, adică toată lumea stă în casă. Nu există mă duc la serviciu, nu există nimic. Și închizi totul o lună, dar Guvernul trebuie să sară la cap grav pe partea economică la treaba asta”, a mai spus Mircea Badea.

În momentul de față în țara noastră sunt 576 de cazuri confirmate cu coronavirus, iar de două zile au început să apară și decesele. Din păcate, până acum au murit 7 persoane care aveau și alte afecțiuni medicale preexistente. De asemenea, 5.066 de români se află în carantină.