Mircea Badea a făcut o analiză dură a liberalilor! Vedeta Antenei 3 a afirmat pe pasa cu „Sinteza zilei”, că desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție a devenit o obsesie pentru Klaus Iohannis. „Domnul Ludovic Orban va face ce i se spune, va face tot ce îi va spune domnul Werner. Iohannis îți pune „Boc”-ul lui, evident. După părerea mea, Orban va executa exact ce spune Rareș Bogdan că se va întâmpla.
Adică vor da prin ordonanță de urgență să omoare Secția specială. Este evident: a spus Werner treaba asta, a spus Orban treaba asta, a spus Rareș Bogdan, în seara asta, treaba asta. Ei sunt obsedați de asta. De altfel și acest raport MCV, pe care eu l-am tipărit pe hârtie moale ca să nu fie inconfortabil, și care este o mizerie, o abjecție.
Așa cum ne-am obișnuit, făcut de niște politruci siniștri, are o mare problemă cu acestă secție. Eu nu am auzit nici de mari măsuri economice, am auzit asta cu primarii și asta cu secția, adică tot pe dosare. Asta cu economia e nutreț pentru cretini, tocmai ca să se dea unii la o parte că sa rezolve ce au de rezolvat pe dosare și pe alegeri”, a spus Mircea Badea.
Realizatorul „În gura presei” a subliniat și că discuțiile legate de campania electorală sunt aproape inexistente. Cu doar câteva zile în urmă, Mircea Badea spunea că a luat decizia de a nu vota la alegerile prezidențiale din 10 noiembrie. ”Vreau să vă spun că sigur-sigur sunt două persoane cu care nu voi vota. Eu în primul tur votez cu Pleșoianu – doar că dacă nu a mai fost cazul… atunci nu știu. Iau în calcul foarte bine să nu votez, că nu e obligatoriu votul.
Dar, sigur-sigur nu votez cu Werner și cu Paleologu. Asta 100%. Sau, dacă e, votez cu amândoi pe același buletin”, a spus Mircea Badea, de asemenea, într-o intervenție înainte de emisiunea pe care o realizează, Sinteza Zilei.