Multe femei o invidiau după ce reuşise să dea jos 30 de kolograme şi să poarte în sfârşit măsuri până şi cu 10 numere mai mici la haine. Cu toate acestea, Minodorei i-a fost greu să se menţină, artista recunoscând de fapt că acesta îi e felul şi că nu poate să ţină diete interminabile.
„De 10 ani nu m-am mai simtit ok in costum de baie, dar si acum tot trebuie sa mai pun ceva pe mine pentru ca mai am mai celulita chiar daca fac masaj. Trebuie sa caut locuri mai private unde sa stau la plaja ca nu sunt chiar ok, cam 65% sunt in regula cu mine. Am slabit de la masura 52-54 port 40-42, cam 10 masuri. In octombrie fac 2 ani de cand sunt asa, de cand am slabit”, declara Minodora imediat după ce a slăbit.
Important este că artista se simte minunat în pielea ei, iar asta se vede prin zâmbetul inconfundabil pe care îl afişează de fiecare dată când apare în public. De altfel, a şi recunoscut că aceasta este constituţia ei şi că important este să nu piardă din nou lucrurile de sub control, însă nu îşi doreşte nici să devină vreo silfidă. Cu siguranţă nu ar prinde-o bine deloc, nu-i aşa?