Ministerul Muncii și Protecției Sociale a făcu un set de recomandări angajatorilor pentru asigurarea sănătății angajaților în contextul epidemiei de coronavirus. Printre recomandările ministerului, este și aceea ca angajații să fie trimiși să lucreze de acasă, dacă acest lucru este posibil.
Ministerul își propune să clarifice astfel și situația apărută după suspendarea cursurilor în școli, care poate forța familiile ca unul dintre părinți să rămână acasă pentru supravegherea copiilor.
”1. Stabilirea unor programe individualizate de muncă, cu acordul sau la solicitarea salariatului în cauză, în conformitate cu prevederile art. 118 din Legea nr. 53/2003-Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea duratei maxime legale a timpului de muncă.
2. Modificarea temporară a locului de muncă la domiciliul salariatului, în conformitate cu prevederile art. 108-110 din Codul Muncii, unilateral, în conformitate cu prevederile art. 48 din același act normativ, sau prin acordul părților, cu precizarea în mod expres în decizia sau, după caz, în actul adițional de modificare a locului de muncă, a următoarelor elemente:
– faptul că salariatul lucrează de la domiciliu;
– perioada în care se aplică această măsură;
– programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să controleze activitatea salariatului său și modalitatea concretă de realizare a controlului;
– obligația angajatorului de a asigura transportul la și de la domiciliul salariatului, după caz, al materiilor prime și materialelor pe care le utilizează în activitate, precum şi al produselor finite pe care le realizează.
3. Desfășurarea activității prin telemuncă, în urma încheierii unui act adițional la contractul individual de muncă, în condițiile prevăzute de Legea nr. 81/ 2018 privind reglementarea activității de telemuncă, atunci când îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține salariatul presupune folosirea tehnologiei informației și comunicațiilor. Actul adițional va conține următoarele:
– precizarea expresă că salariatul lucrează în regim de telemuncă;
– perioada și/sau zilele în care telesalariatul își desfășoară activitatea la un loc de munca organizat de angajator;
– locul/locurile desfășurării activității de telemuncă, convenite de părți;
– programul în cadrul căruia angajatorul este în drept să verifice activitatea telesalariatului și modalitatea concretă de realizare a controlului;
– modalitatea de evidențiere a orelor de muncă prestate de telesalariat;
– responsabilitățile părților convenite în funcție de locul/locurile desfășurării activității de telemuncă, inclusiv responsabilitățile din domeniul securității și sănătății în muncă;
– obligația angajatorului de a asigura transportul la și de la locul desfășurării activității de telemuncă al materialelor pe care telesalariatul le utilizează în activitatea sa, după caz;
– obligația angajatorului de a informa telesalariatul cu privire la dispozițiile din reglementările legale, din contractul colectiv de munca aplicabil și/sau regulamentul intern, în materia protecției – datelor cu caracter personal, precum și obligația telesalariatului de a respecta aceste prevederi;
– condițiile în care angajatorul suportă cheltuielile aferente activității în regim de telemuncă”, se arată în comunicatul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
MMPS apreciază că, în măsura în care nu există un indiciu clar privind infectarea la locul de muncă, activitatea trebuie să se desfășoare în condiții normale, cu asigurarea tuturor condițiilor de igienă și de protecție a salariaților. În schimb, dacă epidemia se extinde ar trebui luată în calcul acordarea de zile libere sau concedii.
Angajatorilor li se mai recomandă să facă analize pentru stabilirea serviciilor esențiale și a celor neesențiale care pot fi amânate sau suspendate, să asigure toate condițiile pentru igiena locului de muncă, inclusiv prin instructaje și asigurarea de echipament de protecție.
O altă recomandare vizează ”utilizarea e-mailului și a teleconferințelor pentru a reduce contactele fizice și deplasările în interes de serviciu dacă acestea nu sunt necesare în mod imperativ”.
Nu în ultimul rând, angajatorilor li se sugerează să restrângă cât mai mult posibil relațiile cu publicul sau programul de audiențe, în cazul instituțiilor de stat.