Vineri seară, cu începere de la orele 20:00, Antena 1 difuzează o nouă ediție de senzație a emisiunii iUmor, iar telespectatorii vor avea parte de o surpriză de proporții. Vă vine sau nu să credeți, Mihai Bendeac va săruta cu patos un concurent, chiar pe scena show-ului cu care postul trustului Intact și-a propus să cucerească audiențele și în această toamnă.
Patrick Cottet revine în forță, după ce i-a oferit îndrăgitului actor și jurat o mostră de afecțiune specifică artiștilor francezi, care, potrivit spuselor sale, „se sărută pe gură”. Impresionat de acel moment, Bendeac a ținut să-i întoarcă gestul, spre surprinderea tuturor celor prezenți.
„Nu știu dacă îți amintești ce s-a întâmplat prima dată când ai venit la iUmor. Acum este rândul meu! Țin să menționez că este un obicei de la Hollywood!”, i-a spus acesta concurentului, înainte de a trece la fapte. Momentul nu a fost, însă, pe placul lui Cheloo, care a ținut să-și taxeze în stilul caracteristic colegul de la masa juriului. „Sunt puțin dărâmat de gestul de prietenie dintre poporul român și poporul francez!”, a dezvăluit membrul trupei Paraziții.
Chiar dacă nu l-a impresionat pe Cheloo, cel mai exigent dintre jurații iUmor, Patrick a reușit să o cucerească pe Delia, îndrăgita artistă având numai cuvinte de laudă la adresa concurentului. „Mi se pare că omul este un munte de talent, este uriaș!”, a declarat aceasta.
„De câte ori a fost la iUmor, de atâtea ori a fost și în show-urile mele. Nu cred că am avut în ultimii ani spectacole la Sala Palatului și să nu-l includ, cred că a devenit tradiție. Am să-ți spun pentru a nu știu câta oară că ești magnific, brilliant, nemaivăzut, nemaiauzit, pentru mine ești o minune, nu există cuvinte pentru a te descrie”, a mai spus Delia.