Mesajul surprinzător al lui Cristi Mitrea pentru Andreea Mantea i-a încântat pe fanii brunetei! Cei doi au avut un schimb fabulos de replici pe pagina de Facebook a prezentatoarei. Toată lumea s-a convins cât de bine se înțeleg părinții micuțului David.
Andreea Mantea și Cristi Mitrea au format un cuplu pentru o scurtă perioadă de timp înainte ca ea să rămână însărcinată. Vedeta de televiziune și luptătorul au avut, însă, o relație cu năbădăi și au decis că ar fi mai bine să meargă pe căi diferite. Fiul lor, David, i-a adus moderatoarei de la Kanal D o mare împlinire sufletească, așa că despre viața ei amoroasă nu s-a mai auzit nimic de când a devenit mamă.
Cristi Mitrea se pare că nu a dispărut definitiv din peisaj și revine mereu în viața Andreei Mantea și a fiului lor. Își iubește nespus fiul și vrea să-i fie cât se poate de aproape. Mitrea și-a vizitat fosta iubită și pe fiul lor chiar și în Turcia, acolo unde vedeta de televiziune prezintă emisiunea „Puterea Dragostei”, difuzată de Kanal D.
„Rupi și pe versuri, mai nou, mamă :))”, a scris el. „Aveam și continuare, dar… am zis să nu atrag atenția! Adică să nu excelez chiar în toate! ??? Vrei să ți-o zic???”, i-a răspuns vedeta. „Hai acasă, mama. Scoatem un mini volum ? Ești top!”, i-a mai scris Mitrea, semn că au reluat relația.
Acum, timpul petrecut împreună și comentariile pe care și le dau Andreea Mantea și Cristi Mitrea pe rețelele de socializare i-au făcut pe fani să creadă că au decis să mai dea o șansă relației lor, chiar și la câțiva ani după separare. Prezentatoarea nu a făcut, însă, nicio declarație în acest sens și preferă să fie cât se poate de discretă, fără să dezvăluie dacă are un iubit sau cine ar fi acesta.
Andreea Mantea s-a obișnuit destul de greu în Turcia. „Nu știu dacă m-am adaptat 100%, încă îmi este dificil, dar Istanbul este un oraș superb, minunat! Aș vrea să rămân un turist veșnic, aici! Este greu, pentru că oricât de mult mi-ar plăcea, tot nu este acasă. Îmi lipsește casa mea, îmi lipsesc colegii, oamenii mei, limba mea…
De aceea, încerc să vin cât de des pot în România. „Am văzut atât de multe locuri minunate în Istanbul, încât îmi este atât de greu în acest moment să aleg. Nu pot face un clasament al celor mai frumoase locuri de aici, toate au o însemnătate aparte, fiecare are ceva frumos. Recent, am ajuns la casa părinților’ lui Kemal (casa dintr-un serial care a fost difuzat la Kanal D, Dragoste infinită’ – n.r.). Îmi doream de mult să văd aceste locuri în care s-a filmat serialul. De asemenea, am fost și la restaurantele celebre din Istanbul, cu preparate care m-au făcut să trăiesc o experiență culinară de neuitat”, mărturisea Andreea Mantea pentru Libertatea.