Mesaj ferm al președintelui Klaus Iohannis despre PNDL! Șeful statului nu susţine renunţarea la Programul Naţional de Dezvoltare Locală, ci vrea mai degrabă regândirea acestuia.
„Risipa banilor publici trebuie stopată definitiv. (…) Nu trebuie să mai vedem parcuri amenajate în mijlocul câmpului sau la marginea satului, în condiţiile în care localităţile respective nu sunt racordate nici la reţeaua de apă, nici la canalizare.
Nu ne mai permitem să avem subdezvoltare şi risipă”, le-a spus Iohannis primarilor de comune.
„Sunteţi una dintre vocile reprezentative ale administraţiei româneşti. (…) Ştiu că există o serie întreagă de probleme care apasă greu pe umerii comunităţilor locale şi implicit pe umerii primarilor.
Am susţinut în repetate rânduri că dezvoltarea comunităţilor locale nu poate fi realizată în absenţa fondurilor care (…) trebuie să aibă o alocare predictibilă. Exemplul ultimilor ani ne-a arătat ce rezultate dezastruoase se pot genera prin politici care nu ţin cont de aceste premise esenţiale.
Bugete construite nerealist, ignorarea unor reguli elementare privind finanţele publice, subfinanţarea cronică a necesarului de investiţii, fonduri alocate după bunul plac al puternicilor zilei, toate aceste practici au blocat pur şi simplu dezvoltarea comunităţilor”, a afirmat Klaus Iohannis în discursul ţinut la reuniunea Asociaţiei Comunelor din România.
Klaus Iohannis a reiterat din nou ideea alegerilor anticipate și a spus că se arată convins că procesul de reformare va intra în line dreaptă „imediat ce vom avea o majoritate parlamentară care să reflecte voinţa cetăţenilor şi îmi doresc ca acest lucru să se întâmple cât mai repede”.
„Banii investiţi eficient înseamnă totdeauna dezvoltare însă nu trebuie să trecem cu vederea neajunsurile acestui program. Tocmai de aceea spun răspicat: acest program trebuie regândit, nicidecum desfiinţat.
Nu cred este nimeni în această sală care doreşte să mai asistăm la alocarea banilor pe criterii politice sau decontarea unor lucrări fictive sau prost realizate. Risipa banilor publici trebuie stopată definitiv”, a mai zis Iohannis.
Şeful statului a vorbit despre programul privind extinderea reţelelor de gaze anunţat de executivul în funcţie. El a spus că doar o treime din populaţia României e conectată la reţeaua de gaze, invocând şi numărul mic al românilor care au acces la canalizare şi apă curentă.
„Mediul rural nu poate fi condamnat la sărăcie şi subdezvoltare. (…) Nu trebuie să mai vedem parcuri amenajate în mijlocul câmpului sau la marginea satului în condiţiile în care localităţile respective nu sunt racordate nici a reţeaua de apă, nici la canalizare nu ne mai permitem să avem subdezvoltare şi risipă”, le-a mai spus Iohannis primarilor de comune.
Șeful statului vrea ca accesarea fondurilor europene să fie o prioritate pentru fiecare administraţie din România și a făcut un apel și către educație. „Să nu mai peticim ci să creăm programe concrete, gestionate riguros şi mai ales predictibil, prin care şcoala românească de la sat să ajungă şi ea în secolul XXI”, a spus Iohannis.
„Satul românesc are un potenţial uriaş de dezvoltare, nu o spunem doar noi, o spun şi străinii care ne vizitează ţara. Nu ne lipsesc nici ideile, nici forţa. Ce ne lipseşte este un plan pe termen lung, o strategie clară pentru ca potenţialul rural să poată fi pus valoarea mai bine li mai eficient. (…)
Să punem punct acelor practici care perpetuează şi accentuează inegalităţile dintre mediul rural şi mediul urban. România normală nu este aceea în care unii cetăţeni au mai puţine şanse şi oportunităţi doar pentru că locuiesc la sat”, a mai spus şeful statului.