Mihai Morar, mesaj emoţionant: ”Despre cel mai rău dintre noi!”

Raluca Ogaru   
în Reality show
20/03/2018, 18:52
Mihai Morar, mesaj emoţionant: ”Despre cel mai rău dintre noi!” GALERIE FOTO
Mihai Morar a scris un mesaj emoţionant pe pagina lui de Facebook, în această dimineaţă.
 
”DESPRE CEL MAI RĂU DINTRE NOI. DAR CEL MAI BUN. 
– Ultimul mesaj pentru Andrei –
 
“Andrei nu mai are puls.” Nu se poate. Aseară era în poveştile nostre. “Ţinea la Mihai mult.” Ţine! Nu ar fi bine să vedem ce spun medicii?! Singurul idol pe care l-am avut eu vreodată nu are cum să moară. El se poate retrage, el poate să iasă la pensie, eventual, să îşi procure paşaport fals şi să înceapă o viaţă nouă în Barbados, să se teleporteze, orice… Dar el nu are voie să moară.
 
Peste masa noastră din restaurantul italian de lângă Opera din Viena s-a lăsat tăcerea. Până să vină confirmarea. Andrei e singurul om cu umor negru care a avut succes de masă în România. Dar gluma asta nu ar fi făcut-o nici el. Ştia unde să se oprească. Cum, care glumă? Noi să fim la congresul internaţional de radio, la Viena. Şi să primim vestea asta. Despre omul pentru care eu m-am apucat să fac radio. Andrei n-a fost niciodată la congrese unde să înveţe cum se face radio. Congresele învăţau de la Andrei cum se face radio. Andrei învăţa de la Andrei. Andrei asculta de Andrei. Şi, uneori, nici Andrei n-a mai ascultat de Andrei…
 
Între timp, a ajuns şi vestea. Andrei nu mai e. Gheorghe nu moare. Dar Andrei nu mai e. Peste masa noastră din restaurant s-a lăsat tristeţea. Ba nu, neputinţa. Că, mâine, la congresul de radio de la Viena nimeni nu va vorbi despre el. Că mâine dimineaţă, în FM, nimeni nu îi va simţi lipsa. Oamenii de radio trăiesc acum. Şi mor până a doua zi. Învie de fiecare dată când se aprinde becul roşu “ON AIR”. Fluturii şi oamenii de radio. Trăiesc doar o zi. Trec de la stadiul de larvă la cel de adult, îşi depun ouăle şi mor în aceeaşi zi. Dar renasc a doua zi. În fiecare zi. Până când mor pentru totdeauna.
 
“Trăieşte până mori…” Era vorba lui Gheorghe. Aşa l-am cunoscut pe Andrei. Eu, puştiul care a crescut cu Midnight Killer (când nu-mi “confiscau” ai mei radioul din camera) şi care făcea “13-14 cu Andrei” în timpul orelor din liceu. El, Rege. “Odată ce eşti rege, nu te mai poţi ascunde…” scria pe homepage-ul andreigheorghe.ro, primul blog lansat vreodată de o personalitate media din România. Andrei era cu mult timp înaintea noastră, era cu mult timp înaintea timpului.
 
“Trăieşte până mori…” era noul salut cult din FM al lui Gheorghe. Venise în gaşca nostră de la Radio 21. La “13.00 fără 13”, eu, DJ-ul de serviciu, trebuia să îi dau “pasa”, să fac un scurt dialog cu el, un teaser în care el îşi anunţa tema pentru show-ul de la 13.00 la 14.00. Gheorghe mă speria. Andrei mă liniştea. Dacă nu ar fi fost Andrei, nu aş fi fost în stare să leg două cuvinte în “pasa” cu Gheorghe.
 
E trecut de miezul nopţii. Am ajuns în camera de hotel. În ţară, vestea morţii lui Gheorghe e breaking news. Telefonul sună nebun. A început priveghiul TV. Nu răspund. Nu pot să îmi dau cu părerea despre moarte. Moartea e ceva sigur, nu poţi avea o opinie despre ea. Am început să scriu asta despre Andrei, dar nu voi posta nimic până dimineaţă. Nu pot scrie în grabă despre Andrei.
 
Andrei nu m-a învăţat radio. Andrei a fost radio. M-a făcut să fac radio. Câţi oameni de pe Planetă au şansa să îşi întâlnească idolul din copilărie? Câţi pământeni au şansa sa lucreze cu idolul din copilărie? Şi mie mi s-a întâmplat de două ori. Întâi, v-am spus, în radio. Iar când Gheorghe a plecat la Realitatea TV, îşi căuta o echipă pentru un format BBC. Aşa am ajuns prima oară pe “sticlă”. Andrei l-a luat în emisiunea lui de sâmbătă seara pe puştiul de la radio.
 
Scriu pe repede înainte. Exact aşa cum fumam de fiecare dată când ne vedeam, din pachetele lui pătrate de Rothmans International sau Dunhill International. Nu ştiu de unde şi le lua, dar nu l-am văzut niciodată fumând altceva. Ardea mult. Uneori, în lumea asta nebună, nici el nu mai ştia care îi era misiunea. Dar niciodată, niciodată nu şi-a pierdut pasiunea. Gheorghe nu a fost doar Midnight Killer. Gheorghe a renăscut industria muzicală românească, când nimeni nu mai credea în muzica românească. Gheorghe ştia să creeze la radio cele mai frumoase imagini din cuvinte, se aşeza în faţa microfonului şi desena tablouri din vorbe, povestea cum nu am mai auzit pe nimeni înainte de el sau după el. A transmis o “revoluţie” în direct, pe radio. Şi, de multe ori, când se plictisea, năştea o revoluţie din nimic. Ura puterea. Dar iubea puterea cuvintelor. Pentru că toate cuvintele erau la el. Lui Gheorghe nu îi lipsea niciunul.
 
Andrei mi-a zis într-o zi că îi place de mine. Nu am înţeles de ce. Mi-a explicat: “DJ-ii care au crescut ascultându-mă pe mine, încearcă să fie ca Gheorghe. Nu au cum să fie ca mine. Şi nu e bine să fie ca mine. Îmi place că nu faci radio ca mine.”
 
Gheorghe era pasiune. Gheorghe era radio. Gheorghe era cuvânt. Gheorghe le avea pe toate. Chuck Palahniuk, nu ştiu dacă în Fight Club sau altundeva, scria că “lucrurile pe care le deţii ajung, într-un final, să te deţină…”
 
Gheorghe a fost cel mai rău dintre dintre noi. Dar Andrei a fost cel mai bun.
 
Salutare, naţiune! Trăieşte până mori.
 
Mulţam, Andrei. La revedere, Gheorghe.
 
Mihai
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles