Categorie:

Medicamentul Epistat a fost retras din toate farmaciile din România! Care a fost motivul

Încă un mediament a fost retras din toate farmaciile din România. Este vorba despre Epistat, singurul mediament cu substanță activă fenspiridă rămas pe piață, ce urmează acum să fie retras  de către compania maghiară gedeon Richter. Acesta a notificat deja toate farmaciile din România că respectivul medicament urmează a fi retras definitiv de la comercializare.  Decizia vine după ce Laboratoarele Servier din Franța a retras acum câteva zile de pe piață medicamentul Eurespal, tot din pricina substanței activă fenspiridă.

În România, substanța fenspiridă este comercializată sub numele de Eurespal (Laboratoarele Servier din Franța) și Epistat (Gedeon Richter, din Ungaria), fiind recomandată pentru „tratamentul tusei şi expectoraţiei apărute în cursul afecţiunilor bronhopulmonare la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta peste 2 ani” , după cum se arată în prospectul medicamentului, publicat de ANMDM. Totodată, medicul Mihai Craiu sfătuiește poulația să nu intre în panică, pentru că nu sunt motive de îngrijorare: „ Nu este cazul să reacționăm emoțional și să dăm năvală cu toții la cardiolog, pentru a face EKG. Să fim raționali! ,a transmis acesta.

Medicamentele cu substanță fenspiridă activă, retrase din farmacii

În 8 februarie, autoritatea franceză de reglementare în domeniul medicamentelor, a decis retragerea de pe piață a comprimatelor și siropului ce conțineau substanța activă fenspiridă, comercializată sub denumirile de Pneumorel și Eurespal. Doar 4 zile mai târziu, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a anunțat oficial retragerea de pe piața românească a medicamentului Eurespal, după decizia autorităților franceze.

Epistat a fost retras de pe piață

Autoritatea de reglementare franceză a mneționat că, în cursul anului 2018 au efectuate o serie de analize și studii experimentale, cu scopul de a evalua proaritmogen al fenspiridei. În urma studiilor respective, experții au constatat că fenspirida poate alungi intervalul QT, ceea ce poate expune oamenii la riscul producerii unor anomalii la nivelul inimii, precum artimii sau bătăi accelerate cu mult peste nivelul normal. În aceste condiții, autoritatea franceză s-a văzut nevoită să stopeze definitiv comercializarea substanței respective.

 

 

Taguri: medicament