Epidemia cauzată de coronavirus a luat pe nepregătite întreaga lume, iar acum unii specialiști sunt de părere că agentul patogen nu va dispărea și va reveni odată cu întoarcerea sezonului rece.
Vremea tot mai caldă va duce la o scădere a rezistenței virusului în mediul exterior, însă, odată ce sezonul rece va reveni, este foarte posbil ca noul coronavirus să revină în forță, a spus medicul infecționist Valeriu Gheorghiță, pentru Mediafax.
„Ne aşteptăm ca acest virus să rămână în circulaţie şi să avem cazuri sporadice sau chiar focare de îmbolnăvire în perioada rece a acestui an. Estimăm că acest virus nu va dispărea din circulaţie, având în vedere impactul pe care îl are în momentul de faţă la nivel populaţional”, a spus medicul infecţionist Valeriu Gheorghiţă pentru Mediafax.
Specialistul în afecțiuni susține că tiparul după care va merge noul coronavirus este același ca în cazul unui alt virus, apărut în urmă cu câțiva ani.
„Se va întâmpla probabil aceeaşi poveste cu virusul gripa AH1N1, care, după circulaţia intensă din perioada anului 2009 a rămas în circulaţie şi el astăzi face parte din virusurile gripale sezoniere pentru care avem inclusiv vaccin”, a mai spus medicul.
Cu toate acestea, Valeriu Gheorghiță este de părere că autoritățile române au gestionat foarte bine situația cauzată de covid-19, având în vedere că, în ultimele săptămâni, foarte multe persoane din zonele afectate au venit în țara noastră, iar numărul de persoane infectate ar fi putut fi mult mai mare.
„Cred că România a fost cu un pas înainte în ideea în care s-au dezvoltat nişte strategii foarte bine puse la punct de prevenţie, acele campanii şi măsuri de carantină, respectiv de autoizolare la domiciliu, noi ne-am dori ca, la momentul intrării personelor pe teritoriul ţării din acele zone afectate să fie triate din punct de vedere epidemiologic, şi, în funcţie de riscul de a fi fost expuse la virus, merg în carantină sau se autoizolează la domiciliu”, a mai spu specialistul pentru Mediafax.
Măsuri suplimentare ar putea fi luate în preajma sărbătorilor pascale, spune medicul infecționist, întrucât atunci este așteptat un val mare de români. Astfel, specialistul îi avertizează pe cei care se întoec acasă de sărbători că este posibil ca aceștia să fie izolați la domiciliu sau chiar în carantină.
„Foarte probabil, în funcţie de evoluţia infecţiei în celelalte ţări europene, şi inclusiv în România, vom lua măsuri evident de limitare, nu putem să stăm pasivi la circulaţia unui virus pe care încă nu-l cunoaştem din nefericire foarte bine. Nu-l putem caracteriza în totalitate şi nu ştim la ce să ne aşteptăm.
Am învăţat, din experienţa aceasta de două luni şi jumătate despre ce este vorba, dar virusul nu şi-a spus povestea întru totul”, a mai precizat Valeriu Gheorghiță pentru sursa citată mai sus.
Ultimul bilanț al epidemiei de coronavirus arată că peste 102.000 de persoane au fost infectate și aproape 3.500 au decedat în toată lumea. În România au fost confirmate oficial 9 cazuri de persoane infectate cu covid-19.