Fostul senator Marius Isăilă a fost condamnat la doi ani de închisoare, fiind găsit vinovat de către judecătorii de la Curtea de Apel București de instigare la fals sub semnătură privată şi conducere fără permis. Este a doua condamnare primită de fostul senator, care se află deja în închisoare pentru fapte de corupție.
Pedeapsa primită acum a fost contopită cu cea pe care Marius Isăilă o ispășește deja, astfel că judecătorii au decis că fostul senator trebuie să stea în spatele gratiilor timp de șase ani. Marius Isăilă a fost ales senator în 2012, pe listele PDL A demisionat în 2014 și a stat independent până în 2015, când a intrat în PSD și ulterior în UNPR, pentru ca în momentul primirii sentinței să fie membru PRU. El a fost condamnat în 2016, de judecătorii de la Curtea Supremă, la cinci ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost acuzat de trafic de influenţă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
După ce fostul senator Marius Isăilă a fost condamnat la închisoare pentru a doua oară, judecătorii de la Curtea de Apel București au decis să contopească pedeapsa cu cea primită în 2016, astfel că acesta a primit acum șase ani. Isăilă a fost trimis de DNA în judecată în 2014, fiind acuzat de trei infracțiuni de trafic de influență, două în formă continuată și una în formă simplă și o infracțiune de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată. Alături de el a mai fost trimis în judecată și consilierul parlamentar Cristian Ștefan Ene, pentru trei infracțiuni de trafic de influență, două în formă continuată și una în formă simplă.
Anchetatorii au susținut în fața judecătorilor că, în anul 2012, Marius Isăilă, care în acel moment era șef serviciu în Ministerul Finanțelor Publice, dar și Cristian Ștefan Ene, alături de Cătălin Cristescu au convenit să intervină în vederea blocării controlului efectuat de către ANAF la firma unui denunțător care le-a solicitat ajutorul.
„După ce Isăilă Marius Ovidiu și Ene Cristian Ștefan i-au pretins inculpatului Cristescu Cătălin suma de 200.000 euro, susținând că vor realiza intervențiile pe lângă funcționarii ANAF, acesta din urmă a transmis mai departe solicitarea către denunțător, care a remis suma pretinsă în mai multe tranșe. Astfel, o sumă de 20.000 euro urma să îi revină lui Cristescu Cătălin, iar restul de 180.000 euro au fost remiși mai departe celorlalți doi inculpați. După remiterea sumei de 200.000 euro, deoarece controlul continua, Cristescu Cătălin le-a transmis celorlalți doi inculpați nemulțumirea și îngrijorarea denunțătorului. Aceștia au pretins o nouă sumă — 150.000 euro, plătibili în mai multe tranșe, pretinzând că este vorba de un nou control”, se arată în rechizitoriul procurorilor anticorupție.