Ministerul Apărării Naționale (MApN) a luat decizia să atace decizia prin care Klaus Iohannis a prelungit mandatul șefului Armatei Române. Potrivit unor surse din MApN, care au declarat pentru Stirile Pro Tv, spun că juriștii insituției lucrează la finalizarea unor acte care vor fi depuse în contencios administrativ.
Sesizarea ar putea fi depusă în instanță în cursul acestei săptămâni. MApN a luat această decizie după anunțul președintelui Iohannis, care nu vrea să aprobe propunerea ministrului Apărării Gabriel Leș pentru noul șef al Statului Major General al Armatei.
Președintele Klaus Iohannis a prelungit mandatul generalului Nicolae Ciucă, care ar fi trebuit să expire pe 31 decembrie 2018. Șeful statului nu a motivat respinderea noii propuneri, ci a precizat că „nu respectă rigorile legii”.
„Vi se pare logică o astfel de atitudine a unui preşedinte care ar trebui să fie un preşedinte mediator, care ar trebui să fie un preşedinte care acum ar trebui să dea mâna cu Guvernul pentru Preşedinţie (n.r.- Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene)?
Sunt atâtea lucruri bune care s-ar putea face, dar nu, chiar nu vrem. Ne gândim doar la următorul mandat. Asta a fost tema principală a domnului preşedinte azi: mandatul dânsului, nu despre România. Nu discutăm nimic despre lucrurile care ar trebui făcute… Mandatul dânsului… El să fie fericit. (….)
Eu vreau linişte, să îmi duc lucrurile cum trebuie la capăt, deşi, din punctul meu de vedere, cu toate că nu contează, e un punct de vedere personal, acel decret este ilegal, conform articolului din lege, care prevede semnătura cel puţin a prim-ministrului pe un astfel de document. De aici încolo, nu prea contează ce cred eu şi nu contează ce crede domnul preşedinte. Vorbim pe chestiuni legale şi vom vedea ce se va întâmpla mai departe”, declara Gabriel Leş, potrivit Agerpres.
“Eu am venit cu un militar, pe care l-am propus pe anumite argumente extrem de bine documentate şi am venit cu o propunere care vine cu o experienţă atât din fost şef al Statului Major al Apărării, ca locţiitor, cât şi din categoriile de forţe şi cu experienţă la UE. Am luat unul dintre militarii din cele trei – patru propuneri maxim pe care le puteam face la acest moment. Chiar nu am venit cu o propunere politică”, a mai spus Gabriel Leş.