Mama infectată cu coronavirus, fiica la școală! Se întâmplă chiar în București, conform unui document obținut de Spynews.ro.
UPDATE / S-a decis ca eleva să rămână acasă în autoizolare, alături de bunici, după ce mama ei a fost internată la Matei la Institutul „Matei Balş”, confirmată cu noul coronavirus.
„Eleva de clasa I de la Şcoala gimnazială 56 se află în autoizolare, acasă, alături de bunici, ea locuind cu mama şi cu aceştia. Mama este internată la ‘Matei Balş’, în stare bună, a fost asimptomatică.
Familia se află în legătură directă cu DSP, urmând ca aceştia să vină să testeze copilul şi ceilalţi membri ai familiei. Eleva este în autoizolare”, a precizat ISMB. Conform sursei citate, reprezentanţii DSP o vor testa atât pe fetiţă, cât şi pe bunicii acesteia.
Mai exact, copilul unei femei diagnosticată cu COVID-19 a mers fără nicio problemă la școală până marți, 10 martie.
Femeia, una dintre cele două persoane întoarse din Israel, nu a anunțat că este suspectă ori că a fost testată pozitiv.
Întoarsă pe 29 februarie în țară, aceasta și-a trimis fiica la școală fără să ezite prea mult. Minora este elevă în clasa IC la Școală Gimnazială nr. 56 din Capitală
Conform sursei citată, unitatea de învățământ a anunțat că nu mai puțin de 22 de copii au intrat în contact direct cu elevă.
Mai mult de atât, pe cealaltă tură, dar în aceeași clasa, învață alți 33 de elevi de clasa a VIII-a. Nu se termină aici pentru că fetița a frecventat și un after-school de pe strada pe care se află și școala la care merge.
Contactați de Libertatea, reprezentanții școlii au confirmat că „documentul este veridic. Știm că mama este internată la Spitalul Matei Balș din Capitală, iar în acest moment, se fac testele pentru a se stabili dacă și fiica a luat infecția de la mama ei”.
Documentul mai arată că mama elevei a declarat că a călătorit în Israel în perioada 22-29.02.2020 și că nu are simptome.
Femeia nu a precizat circumstanțele care au determinat-o să facă testul pentru coronavirus.