Ministerul Afacerilor Externe și Guvernul României s-au arătat îngrijorați de la intrarea în vigoarea, de la 1 ianuarie 2019, în Austria, a legislației privind diminuarea alocațiilor pentru copiii nerezidenți ai lucrătorilor din acest stat. De menționat este că domeniul de aplicare al noii legi îl reprezintă alocațiile și reducerile fiscale pentru micuții nerezidenți ai persoanelor care lucrează în Austria, măsura neafectând și copiii care locuiesc în acest stat.
Astfel, statul român susține ferm exercitarea libertății fundamentale de circulație în cadrul UE și accesul egal al lucrătorilor la beneficiile sociale. Așadar, cetățenii români care lucrează în Austria plătesc aceleași taxe ca cetățenii acestui stat, astfel că trebuie să se bucure de un tratament egal cu aceștia, privind drepturile corelative. Totodată, apartenența la Uniunea Europeană obligă toate statele să fie sigure de un tratament echitabil pentru toți cetățenii europeni.
De subliniat este că jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a statuat în mod continuu că regula egalității de tratament regăsită în TFUE și în Regulamentul 492/2011 interzice nu doar discriminările evidente pe motiv de naționalitate, ci orice formă de discriminare ce, prin aplicarea unor criterii de diferențiere, duc în fapt, la același rezultat. Subiectul se află pe agenda de discuții cu reprezentanții celorlalte state membre, în deosebi Austria și țările cu interese asemănătoare României, dar și cu instituțiile UE, în special Comisia Europeană
Așadar, Ministerul Afacerilor Externe va continua să sublinieze în discuțiile la nivel bilateral și european neechitabilitatea legii austriece. Totodată, și autoritățile române vor continua demersurile pe lângă Comisia Europeană. Acestea ba chiar vor face apel la toate instrumentele necesare, potrivit legislației UE, pentru a soluționa problema.