Dacă doriți să călătoriți în Croația, Bulgaria sau Grecia trebuie să aveți în vedere faptul că Ministerul Afacerilor Externe a emis atenționare de călătorie pentru fiecare dintre cele trei țări. Este cod portocaliu şi roşu de vânt în Croaţia, cod galben de vânt şi ninsoare în Bulgaria și cod portocaliu de furtuni puternice în Grecia.
În ceea ce privește Croația, MAE informează că „prognozele meteorologice pentru canalul Velebit, golfurile Kvarner și Kvarneric, nordul Dalmației, indică o înrăutățire a condițiilor atmosferice, însoțită de vânt extrem de puternic, cu o viteză de peste 110 km/h, care creează probleme serioase în transportul maritim și în furnizarea energiei electrice. Pentru data de 23 februarie 2019, regiunea Rijeka, canalul Velebit, golfurile Kvarner și Kvarneric, Dalmacija, Istra, Split, Dubrovnik se află sub avertizare meteorologică cod roșu de vânt extrem de puternic, cu o viteză de până la 120 km/h, iar regiunea Gospić se află sub avertizare meteorologică cod portocaliu de vânt.”
MAE a emis atenționare de călătorie și pentru Bulgaria. „Pentru data de 22 februarie 2019, cod galben de vânt în regiunile: Pleven, Lovech, Gabrovo, Velico Tarnovo, Ruse, Razgrad, Silistra, Dobrich, Varna, Sumen, Târgoviste, Stara Zagora, Sliven, Burgas, Haskovo, Iambol: pentru data de 23 februarie 2019, cod galben de ninsoare cu strat de 10-15 cm, formare de polei combinate cu vânt puternic (în special în regiunile muntoase), pe întreg teritoriul țării”, anunță Ministerul. Șoferilor li se recomadă să conducă preventiv, cu viteză adecvată și să aibă autovehiculele echipate pentru circulație pe drumurile publice în condiții de iarnă, să respecte strict semnalizarea rutieră temporară montată și indicațiile/semnele organelor de control aflate la fața locului.
O altă atenționare de călătorie a fost emisă pentru Grecia. „Pentru perioada 23-24 februarie 2019, Serviciul local de Meteorologie a emis un cod portocaliu de furtuni puternice, vânt cu intensitate de 9-10 pe scara Beaufort (viteză de aproximativ 90-105 km/h și valuri violente, înalte de cca. 12 m,) în largul Mării Egee și căderi locale de ninsoare, cu depunere strat de zăpadă, în zonele de munte. Din cauza vântului puternic, există posibilitatea suspendării curselor maritime din porturile direct afectate”, informează MAE.