Madonna iubește din nou! La cei 61 de ani ai săi, regina muzicii pop s-a îndrăgostit nebunește de Ahlamalik Williams, unul dintre dansatorii cu care colaborează pentru noul turneu, Madame X. Chiar dacă nu și-au recunoscut public relația, ipostazele recente în care au fost surprinși cei doi vorbesc de la sine.
În imaginile care au făcut furori în presa de peste Ocean, Madonna și noua sa cucerire se îmbrățișează drăgăstos în balconul unui hotel din Miami, fără să le pese de faptul că iubirea lor riscă să nu mai devină un secret.
De altfel, nici măcar diferența de 35 de ani nu pare să-i deranjeze, chiar dacă Williams este cu doar doi ani mai în vârstă decât Lourdes, fiica îndrăgitei artiste.
Despre Ahlamalik Williams (26 de ani), presa americană relatează că a crescut în California și este fiul unui veteran din marină. La terminarea liceului, făcea parte din echipa de dansatori a show-ului ONE Cirque du Soleil, dedicat lui Michael Jackson, producție cu care a făcut înconjurul lumii.
Înainte să intre în atenția Madonnei, tânărul a fost profesor de dans, perioadă în care a primit doar 5 dolari pentru fiecare ședință.
Dincolo de cariera de succes, presărată cu multe momente controversate, Madonna a avut parte și de o viață sentimentală extrem de zbuciumată. În ultima vreme, regina muzicii pop pare să fi stabilit un anumit tipar când vine vorba despre dragoste: este atrasă de bărbați cu mult mai tineri decât ea.
Prima cucerire de acest gen a fost Carlos Leon, dansator alături de care a avut o relație de doi ani, între 1995-1997. Din iubirea lor a luat naștere Lourdes Leon Ciccone, ajunsă acum la de 23 de ani.
A urmat apoi actorul Timor Steffens (29 de ani), iar în 2008 diva a început o relație cu fotomodelul brazilian Jesus Luz (32 de ani).
Singurul său partener ceva mai „experimentat” a fost Warren Beatty, în vârstă de 82 de ani. Cum era de așteptat, relația lor nu a durat prea mult, dat fiind faptul că vedeta se bucura de un succes răsunător în întreaga lume, ceea ce atrage automat și foarte mulți pretendenți.