Prezentatorul TV Mădălin Augustin Ionescu a dezvăluit că anul 2020 vine cu o separare pentru el. Mai exact soția sa, Cristina Șișcanu, va fi una dintre concurentele emisiunii de supraviețuire „Survivor România” difuzată la Kanal D.
Producătorii show-ul de supraviețuire „Survivor România” au anunțat primele vedete care vor pleca în Republica Dominicană. Printre acestea se numără cântăreața Ruby, actorul Augustin Viziru, boxerul Cezar Juratoni și gimnasta Asiana Peng.
Surpriza emisiunii de la Kanal D vine tocmai de la Mădălin Augustin Ionescu. Dar nu prezentatorul este cel care va trebui să supraviețuiască în junglă, ci soția sa, Cristina Șișcanu. Fostul prezentator al emisiunii „Wowbiz” a dezvăluit că este prima dată când se desparte de frumoasa sa soție.
Totodată, Mădălin Ionescu spune că partenerei sale de viață îi va lipsa cel mai mult Petra, fiica sa. Prezentatorul rămâne să se ocupe de creșterea copiilor, de afacerile Cristinei, dar și de restul responsabilităților zilnice.
„Noul an se apropie cu pași repezi…. Pentru mine și Cristina 2020 va aduce, printre altele, o… separare. Una temporară generată de plecarea ei în Republica Dominicană pentru a participa la puternicul Survivor, un show tv plin de experiențe la limită și cu o adrenalină care depășește în intensitate chiar și rezonanța destul de contondentă a numelui său.
Pentru prima oară vom sta departe unul de celălalt atâta timp. Ne va măcina un dor teribil, dar mai presus de acest sentiment, Cristina va trebui să trăiască fără Petra, fapt care o va biciui sufletește în fiecare zi.
Participarea la Survivor este, însă, un challenge extraodinar, un moment de testare a propriilor vulnerabilități și o oportunitate de a arăta ce calități compun profilul unui învingător. Cristina este un om de excepție, de un altruism și de o înțelepciune dincolo de cotidian și cred că va fi unul din preferații voștri de la Survivor.
Eu voi rămâne acasă cu un program foarte lejer … Voi fi nevoit să mă ocup de firmă ( e a Cristinei), de contractele pe care le avem în derulare, dar și de cele care vor veni, voi avea foarte multe filmări pentru proiectele online sau de marketing în care sunt implicat.
Voi plăti colaboratorii, furnizorii, taxele, voi superviza realizarea unor materiale și programe video, dar mai presus de toate, va trebui să am grija ca Petra să nu resimtă ca pe un șoc plecarea Cristinei, să fiu și tată și mamă, să desfășor tot felul de activități cu ea, să recreez rutina lor, să-l supraveghez și pe Filip etc.
Poate chiar o să am timp și să dorm … Hai… că e bine ! Și eu voi avea Survivor-ul meu.? Nu ne plângem. E de bine! E despre testarea limitelor și despre iubire, eficiență, acțiune, muncă, bucurii, emoții și reușite… Ăsta e farmecul vieții!”, a scris Mădălin Ionescu pe contul de Facebook.