Biroul Executiv al PNL l-a desemnat pe președintele partidului, Ludovic Orban, drept șef de campanie al partidului pentru alegerile locale și parlamentare care vor avea loc în acest an.
”Biroul Executiv al PNL m-a votat în calitate de şef al campaniei pentru alegerile locale şi parlamentare de anul acesta, urmând ca până săptămâna viitoare să pregătesc propunerea de echipă de campanie şi propunerea de strategie pentru alegerile locale şi parlamentare”, a anunțat Ludovic Orban, la finele ședinței de luni a conducerii PNL.
Liderul liberalilor a precizat că partidul va trebui să-și desemneze candidații la primării în această luni pentru ca în intervalul 1-7 martie să fie validați în forurile statutare.
”Pentru candidaţii la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean şi pentru candidaţii la funcţia de primar al municipiilor reşedinţă de judeţ este nevoie de validarea Biroului Politic Naţional, iar pentru candidaţii la funcţiile de primar este nevoie de validarea de către conducerea de la nivel judeţean”, a spus Orban.
De asemenea, liberalii au fixat un termen limită și pentru finalizarea sondajelor de evaluare a popularității posibililor candidați ai partidului la locale, anume 20-21 februarie.
Președintele PNL nu a exclus posibilitatea constituirii unor alianțe la nivel local. ”Obiectivul este acela de a susţine candidaţi ai PNL, de a câştiga alegerile în cât mai multe localităţi. Dacă la nivel local vor exista discuţii în baza unei analize, există afinităţi, posibile alianţe care pot fi realizate la nivel local – nu voi fi împotriva acestor alianţe”, a spus Orban.
Marea miză a a unor eventuale alianțe este legată de Capitală. USR-PLUS i-au invitat de mai multe ori pe liberali să accepte ideea unei candidaturi comune pentru Primăria Capitalei pentru ca îndepărtarea Gabrielei Firea să fie certă. Ultima invitație a fost făcut de către președintele USR, Dan Barna, chiar în timpul zilei de duminică.
”Mesajul, şi al meu şi al lui Dacian Cioloş, a fost unul consecvent, miza este să susţinem candidatul care are cele mai mari şanse să o trimită pe Gabriela Firea acasă. Şi avem pe partea dreaptă, şi aici vorbesc de întreg spectrul, inclusiv de PNL, să avem capacitatea şi maturitatea politică să avem un singur candidat împotriva doamnei Firea. Pentru că dacă vom avea şi de această dată doi, trei, patru candidaţi cum s-a întâmplat din păcate în 2016, vom lăsa Bucureştiul pentru încă patru ani în mâna unui primar care a transformat Capitala României într-un oraş blocat”, a declarat Dan Barna, la Digi24.
Pe de altă parte, PNL nu pare dispus să renunțe la posibilitatea de a avea un candidat propriu la funcția de primar general. După conferința PNL București în care a fost reconfirmată președinte al organizației, Violeta Alexandru a spus că liberalii din Capitală trebuie să-și propună atragerea întregului electoral al dreptei.
”Eu cred că trebuie să recuperăm electoratul de dreapta. USR nu este duşmanul nostru, dar cred că electoratul de dreapta trebuie să se întoarcă la PNL. Şi ca să ajungem acolo, trebuie să avem cu adevărat o conduită în viaţa publică, cu adevărat proiecte de dreapta, care să nu lase loc de interpretări. Trebuie să avem curajul să alegem între calea dreaptă şi calea compromisului. Şi de aceea spun că PNL Bucureşti va fi principala voce a celor care gândesc de dreapta în acest oraş”, a spus Alexandru.