Consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, a arătat că datele financiare indică o probabilitate foarte mare să ne apropiem de o recesiune la fel de severă ca cea din 2008. Informația a venit din partea lui Croitoru la seminarul Eu-Cofile, organizat de Alpha Bank, BNR şi ARB. Croitoru se bazează în analiza sa pe faptul că marile bănci centrale ale lumii au trecut de noi la tăieri de dobânzi şi relaxări cantitative, iar astfel semnele unei noi perioade de scădere economică se adună, arată cei de la profit.ro.
Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului BNR, explică de ce ne apropiem de o recesiune
În prezent, avem cea mai lungă perioadă de expansiune economică din istoria Statelor Unite al Americii, de 122 de luni, iar ciclul creditului de 6-7 ani a fost depăşit. „Curba randamentelor e inversată. De câte ori s-a inversat din 61 încoace, de atâtea ori a apărut o recesiune. După inversare a mai durat maxim 22 de luni până la recesiune”, arată Croitoru. Astfel, piaţa cere dobânzi mai mari pentru titlurile de stat pe termen scurt decât pentru cele pe termen lung, deşi în mod firesc împrumuturile pe termen lung ar trebui să aibă randamente mai mari.
„Va fi o recesiune similară cu cea din 2008, una anormală”, spune Croitoru. „Cele normale se rezolvă repede, au evoluție în V, economia cade 1-2 ani, după care se ridică la rate pozitive. Dar s-a făcut atâta quantitative easing în ultimii 11 ani (…) Dacă va fi o recesiune va fi una și mai rea, pentru că cea am avut de inventat, am inventat”, spune Coitoru, cu referire la încercările băncilor centrale de a stimula economia și inflația prin tăieri de dobânzi și creșterea bazei monetare.
Americanii se pregătesc deja de o nouă criză economică
Un sondaj realizat de YouGov arată că americanii se pregătesc deja pentru o nouă criză economică. Astfel, peste două treimi dintre americani se pregătesc pentru o posibilă recesiune. Mai exact, 69% dintre participanţii la sondaj au spus că iau măsuri pentru a-şi proteja finanţele înaintea unei posibile încetiniri a economiei, dintre care 44% au afirmat că vor cheltui mai puţini bani. Aproximativ 10%, între care şi absolvenţi de colegiu, caută locuri de muncă mai stabile.