Loteria Română a făcut un anunţ de ULTIMA ORĂ! Premiu fabulos câștigat de un român la Loto! Cea de-a treia serie a #TragerilorSpecialeLotoAleToamnei i-a schimbat viata unui jucător din Constanța, care a câștigat premiul de categoria I la #Loto5din40, în valoare de peste 1 milion lei! Biletul norocos a fost jucat la agentia 13-110 și a fost completat cu o varianta simpla la Loto 5/40, prețul biletului fiind de doar 4,5 lei. Fericitul câștigător este așteptat acum să-și ridice premiul.
Constănțeanul nu este singurul român fericit după ultimele trageri de la Loto. „Trei jucători din Sibiu, Neamț și Galați au câștigat premiile de categoria a II-a la Loto6din49, fiecare urmând să încaseze aproape 39.000 lei. De asemenea, alți trei jucători au avut o doză importantă de noroc la Joker, câștigând premiile de categoria a III-a, în valoare de peste 27.800 lei, fiecare.
Biletele norocoase au fost jucate la agenții din Brăila, Caraș Severin și București”, au declarat reprezentanții Loteriei Române legat de câștigătorii zilei de joi, 17 octombrie. Trebuie specificat că Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri al categoriei I pentru fiecare dintre jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40, după cum urmează: la #Loto6din49, fondul de câștiguri al categoriei I va fi suplimentat cu câte 100.000 de lei pentru fiecare din cele patru trageri încheiate pe 24 octombrie
Și Joker va beneficia de 50.000 de lei în plus pentru fiecare dintre cele patru trageri iar La Loto 5/40, fondul de câștiguri al categoriei I va fi suplimentat cu câte 25.000 de lei pentru fiecare extragere. În total, Loteria Romana pune la bătaie pentru Tragerile loto speciale ale toamnei un fond suplimentar în valoare de 700.000 de lei. Trebuie să știți că Loteria le pune la dispoziție celor dornici să câștige bani încercând norocul și lozuri în plic. Celebrele lozuri în plic își schimbă denumirea periodic, iar acum Loteria împarte premii de până la 11.300 de lei cu lozurile Strada Norocului.
Un astfel de loz poate fi achiziționat cu doar 2 lei, iar premiile urcă de la 2 lei la 11.300 de lei. „Jucătorii din toată țara sunt așteptați de Loteria Română cu 173.431 de câștiguri, valoarea totală a premiilor puse în joc pentru acest loz fiind de 620.000 de lei. Cele mai mari premii care pot fi câştigate de jucători cu un loz “STRADA NOROCULUI” sunt de 11.300 de lei”, transmite Loteria pe site-ul oficial.