Liviu Dragnea a făcut anunțul mul dorit de susținătorii Partidului Social Democrat și de pensionarii. Liderul PSD a anunțat majorarea pensiei minime de la 640 de lei, la 704 lei, respectiv cu peste 10%. Cu toate că de nenumărate ori, anul acesta, a spus despre situația pensiilor și a adus și modificări, spre bucuria tuturor beneficiarilor de pensii, a anunțat public! Azi, duminică, 16 decembrie, în cadrul Consiliului Național al Partidului Social Democrat a susținut clar și tare că va urma o creștere a acestora. „Nu se pot repara toate nedreptățile într-un an. Este imposibil. Suma necesară este mult prea mare. După ce proiectul va fi gata, vor fi făcute toate simulările. Va fi stabilită și care este perioada necesară pentru care aceste inechități să fie rezolvate. Asta înseamnă niște bani. Vom vedea de cât timp este nevoie pentru a se face recalcularea.
Sunt nedreptăți de ani de zile, legi făcute pe genunchi, nu s-a gândit care sunt efectele. Sunt oameni de aceeași vârstă cu diferențe mari între pensie și trebuie reparat. Dar nu se pot repara toate nedreptățile într-un an, că asta înseamnă niște bani. Trebuie văzut și în cât timp se poate repara, ca să nu se suspende legea și să îi păcălim pe oameni. Când vom avea proiectul gata, vom începe să îl prezentăm asumat. Pentru că sunt oameni care așteaptă. Și oameni în vârstă”, a declarat acesta despre recalcularea pensiilor în trecut.
Liderul Partidului Social Democrat a anunțat azi, duminică, 16 decembrie, că pensiile minime vor urma să crească de la 640 de lei, la valoarea de 704 lei. Din păcate, recent, deputatul Ioan Cătălin Nechifor a făcut declarații despre un posibil plan ascuns al lui Liviu Dragnea asupra pensiilor.
„Dacă la pensii Pro România a reuşit o victorie de etapă în Comisia pentru Drepturile Omului, care a votat ca majorarea punctului de pensie la 1.875 de lei prevăzută pentru 1 septembrie 2021 să se aplice de la 1 ianuarie 2019, la Comisia de Muncă, parlamentarii PSD şi ALDE s-au mobilizat şi au respins acest amendament (…) Să spunem că anul viitor va fi o creştere zero a punctului de pensie până în septembrie, când se va aplica o mică majorare care, probabil, nu va acoperi nici inflaţia”, a declarat Ioan Cătălin Nechifor.