Pe masa de lucru a Parlamentului se află un proict de lege foarte important pentru persoanele care locuiesc la bloc. Este vorba de Legea energiei termice, o lege care va afecta foarte mult pe cei care doresc sa se debranşeze de la RADET sau care vor să facă modificări prin introducerea de centrale termice în apartament.
Debranşarea de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice a cetăţenilor care locuiesc în blocuri, procedeu oricum destul de anevoios şi până acum, va deveni efectiv imposibilă după intrarea în vigoare a noii legi a energiei termice. Legea introduce noţiunea de zonă unitară de încălzire. Adică orice zonă, care va fi definită de autoritatea locală (poate fi nu neapărat un oraş întreg, poate fi un cartier sau un cvartal de blocuri), în care funcţionează un singur sistem de alimentare cu energie termică, după cum a explicat mai demult vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Legea energiei termice va reduce şi dreptul de decizie al Asociaţiei de Proprietari
În zona unitară de încălzire în care funcţionează sistemul centralizat, debranşarea este interzisă. „Deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu şi debranşarea totală a instalaţiilor interioare de încălzire şi/sau pentru apă caldă menajeră ale unui utilizator tip condominiu sunt interzise în cazul în care condominiul se află într-o zonă unitară de încălzire prin sistem centralizat de alimentare cu energie termică”, se arată în noua lege.
Dacă în forma actuală a legii, debranşarea era permisă cu acordul Adunării Generale a Asociaţiei de Proprietari, de acum încolo va fi nevoie de acordul scris al fiecărui membru al asociaţiei. În plus, dacă acum cel care doreşte debranşarea trebuie doar să anunţe că ulterior vrea un nou sistem de încălzire, în viitor, trebuie să vină şi cu o autorizaţie de construcţie pentru viitorul sistem.