Din decembrie 1989, Florin Vieru a devenit simbolul României Libere, după ce imaginea sa a unui copil murdar înfăşurat în steagul naţional, a făcut înconjurul lumii. ”Gavroche al României” nu a avut însă un destin spectaculos: acum, la 41 de ani, trăieşte de pe o zi pe alta, la fel ca majoritatea românilor, şi are regretele sale faţă de direcţia în care a mers ţara!
Cu siguranţă mulţi işi amintesc de băiatul murdar pe faţă, înfăşurat în steagul României, care a apărut pe coperta revistelor şi ziarelor din Occident. Rapid a devenit simbolul Revoluţiei Române, toată lumea l-a recunoscut dar…acest lucru nu i-a adus multe beneficii. Florin Vieru a povestit ce s-a întâmplat acum 27 de ani, dar şi în perioada ”capitalismului sălbatic” de după Revoluţie. ”Gavroche” a locuit, copil fiind, în comuna Dobroieşti, de lângă Bucureşti, iar apoi s-a mutat la bloc, în cartierul Pantelimon din Capitală.
La doar 14 ani, Florin plecase din comună spre centrul Bucureştiului, în noaptea de 21 spre 22 decembrie. A smuls un steag din balconul primăriei şi a ieşit, alături de alte persoane, în Şoseaua Pantelimon. De acolo, au luat un camion care i-a lăsat la Intercontinental. Atunci, Florin a realizat tragedia din Capitală. După o noapte de groază în zona Pieţei Universităţii, a ajuns la Televiziune. Speriat fiind de morţii şi răniţii întâlniţi pe străzi, ar fi vrut să se întoarcă acasă, dar a fost dus mai departe de valul de oameni. Steagul luat de la primărie l-a purtat tot timpul cu el. La un moment dat a fost fotografiat prima dată de reporterii de la „Paris Match”. Când a realizat că i se fac poze, Forin s-a înfăşurat în steag şi a privit în obiectiv, gândindu-se că dacă va muri, măcar ai lui îl vor recunoaşte…Florin, supranumit de aceeaşi publicaţie „Le Gavroche de Bucarest” a fost personajul cel mai cunoscut peste graniţele ţării, după Ceauşescu şi Nadia Comăneci.
„De la revoluţie am făcut mai mult foamea”
Florin Vieru este căsătorit din anul 1999 cu o prietenă din copilărie, Beatrice, şi au împreună o fată şi un băiat, Alice şi Adrian. O bună vreme l-a admirat pe fostul preşedinte Ion Iliescu, dar nu a fost interesat să facă carieră în politică. Chiar dacă a participat la revoluţie, crede însă cu tărie că pe vremea lui Ceauşescu…parcă se trăia mai bine!