Președintele Klaus Iohannis, prezent joi la Bruxelles, a transmis mai multe mesaje spre România, referitoare la parlamentarii PSD, la întâlnirea avută ieri cu anumiți liberali și a motivat și numirea efilor Parchetului General, DNA şi DIICOT, în ciuda unor avize negative.
Iohannis a declarat, în cadrul unei discuții cu jurnaliștii aflați la Bruxelles, că nu este corect ca parlamentarii PSD să nu participe la plenul reunit pentru învestirea Guvernului, având în vedere că ei au fost cei care au votat pentru căderea Executivului.
„Nu ştiu dacă va fi afectat calendarul pentru anticipate. Am spus din capul locului că depinde de toţi actorii şi vom vedea, însă daţi-mi voie să comentez un pic atitudinea PSD, care este cel puţin ciudată, după ce PSD a depus moţiune de cenzură, a căzut Guvernul, acum ei spun că nu este vina lor.
Nu, este evident PSD, care a depus moţiune, care a reuşit să doboare Guvernul şi acum, când trebuie să se voteze o nouă propunere, dumnealor sunt ocupaţi cu treburi”, a declarat Klaus Iohannis de la Bruxelles, anunță Agerpres.
În plus, șeful statului le-a transmis parlamentarilor social-democrați să reconsidere situația, mai ales că aceștia reprezintă voința poporului.
„Mi se pare o poziţie principial incorectă şi profit şi de această ocazie să-i invit să-şi reconsidere punctul de vedere. Parlamentul României este organul suprem care reprezintă voinţa poporului şi acolo se lucrează prin prezenţă, nu prin absenţă”, mai spus Iohannis.
Declarația lui Iohannis vine după ce, miercuri seara, preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declaratcă parlamentarii social-democraţi nu vor participa pe 24 februarie la şedinţa plenului reunit al Parlamentului pentru învestirea Guvernul Orban II.
Președintele a fost întrebat și despre întâlnirea pe care a avut-o miercuri cu mai mulți lliberali, însă Iohannis a spus că nu a fost nimic decât o întâlnire amicală, „fără nuanţe complicate”
„A fost o discuţie informală şi am discutat un pic despre demersurile care se impun în cazul în care se întâmplă una sau alta în Parlament.
I-am încurajat să meargă mai departe cu pregătirile pentru toate alegerile. O discuţie amicală, fără nuanţe complicate”, a mai spus şeful statului.
În plus, Klaus Iohannis a vorbit și despre decretele de numire a șefilor PG, DNA și DIICOT, Gabriela Scutea, Nicu Bologa şi Giorgiana Hossu.
În cazul numirilor la Parchetul General și la DIICOT avizul Consiliului Superior al Magistraturii a fost negativ.
”Trei candidaţi care mi-au fost propuşi de ministrul Justiţiei după un proces de selecţie pe care l-am găsit foarte bine organizat, foarte transparent, foarte corect făcut, deja numărul foarte mare de candidaţi care s-au înscris la acele interviuri ne arată că a fost o competiţie deschisă.
În fine, după ce propunerile dlui ministru au fost concretizate, ele au fost trimise la CSM, care a avut păreri uşor diferite”, a spus Iohannis.
Mai mult, acesta a mai spus că a preferat să meargă pe mâna ministrului Justiției și a semnat decretele de numire ale celor trei șefi.
„Având în vedere că am avut pe de-o parte propunerile ministrului, pe care le-am găsit foarte bine elaborate, foarte bine motivate, şi pe de cealaltă parte avizul CSM-ului, care mi s-a părut, parţial, destul de superficial, am considerat corecte propunerile făcute de domnul ministru Predoiu şi am numit pe cei trei candidaţi pe funcţie”, a explicat preşedintele Klaus Iohannis.