Sărbătoare la Casa Regală a Marii Britanii! Kate Midlleton a născut, luni, al treilea copil al cuplului regal. Acesta este un băiat de 3, 8 kilograme, relatează Reuters.
„Ducesa de Cambridge a născut în siguranţă un băiat, la ora locală 11.01. Copilul are 3,8 de kilograme. Ducele de Cambridge a fost prezent la naştere. Alteţa sa şi copilul se simt bine”, a anunţat Palatul Kensington pe Twitter.
Kate Midlleton a născut un băiețel, al șaselea strănepot al Reginei Elisabeta
Ducesa de Cambridge a fost internată luni dimineață la clinica privată Lindo Wing a Spitalului Sfânta Maria, situat în vestul Londrei, acolo unde s-au născut și primii doi copii ai cuplului, George și Charlotte. Bebelușul este al cincilea în linia de succesiune a tronului Marii Britanii și al șaselea strănepot al Reginei Elisabeta.